Willie Fulg de Nea – Jacqueline Briggs Martin

15 ianuarie 2017 Madalina Rusu
 

Am așteptat cu nerăbdare această carte. Citisem despre Wilson Bentley cand am auzit de traducerea cărții și, cum suntem mari iubitori de fulgi și de zăpadă, abia așteptam să auzim povestea adevărată a celui mai mare iubitor de zăpadă. Mulțumim editurii Frontiera pentru pubicarea acestei minunate cărți și pentru că ne-ati dăruit-o și nouă.

Wilson Bentley este un băiat care a crescut într-un ținut care avea parte de multă zăpadă, an de an, Vermont, în Statele Unite. Și când spun multă nu glumesc, aveau parte de aproape 3 metri de zăpadă în fiecare iarnă. Ce frumos! Copiii au fost încântați de acest loc – Vermont a devenit un loc pe care sigur vor sa-l viziteze iarna.

Wille iubește natura și fenomenele naturale ce îl înconjoară. Dar cel mai mult Willie iubește zăpada și observă formele minunate ale fulgilor de nea. Și are o dorință – să arate și celorlați frumusețea fulgilor. Povestea ne poartă prin viața lui și ne bucurăm alături de el când primește un microscop, apoi un aparat de fotografiat special, mare cât un vițel, și pe urmă când reușește să imortalizeze primul fulg de nea. Suferim și ne bucurăm alături de Willie, până la sfârșitul vieții sale. E important să le explicăm copiilor că Willie a trăit demult, demult (in1865) și că acum ne bucurăm că putem citi povestea lui, pentru a nu se întrista prea tare la finalul cărții.

Cartea e minunată! Povestea înduioșătoare a omului fulg-de-nea atinge sufletele cititorilor fie ei mici sau mari. Ne-a plăcut mult perseverența cu care și-a urmat visul, un vis atât de altruist – să arate lumii întregi frumusețea fulgilor de zăpadă.

Fragmentele de biografie scrise pe marginile paginilor cresc credibilitatea poveștii. Îmbinarea poveștii cu realitatea este un pic greu de urmărit, dar rezultatul e bunicel. Copiii reușesc de cele mai multe ori să urmărească povestea presărată cu date istorice și fapte clare.

Imaginile sunt … speciale. Mie îmi lasă impresia de vechi, ca și cum ar fi scoase dintr-o carte găsită în podul bunicii. Copiilor însă nu le-au plăcut ilustrațiile în mod deosebit. Pentru ei sunt ciudate. Unii copilași nu au vrut să citim cartea pentru că nu le-au plăcut imaginile, dar pe ai mei nu i-a împiedicat să asculte povestea până la capăt și să se bucure de magia din interior.

Willie Fulg de Nea e o carte ce e cel mai bine citită și savurată împreună. De unul singur e lipsită de magie. Iar dacă prindeți o zi cu ninsoare e și mai bine.

 

Descriere

Nimic nu-i mai banal decât zăpada în Vermont. De ce s-ar apuca cineva să o fotografieze? Cartea spune povestea lui Wilson Bentley, celebrul „Snowflake Man” (Omul Fulg de Nea), care a fotografiat pentru prima oară fulgii de zăpadă. De mic copil, Wilson Bentley a privit cristalele îngheţate ca pe nişte mici miracole şi a hotărât că, într-o zi, aparatul lui de fotografiat va surprinde şi pentru ceilalți frumuseţea lor extraordinară.

Adesea neînţeles la vremea lui, Wilson Bentley a realizat fotografii care dezvăluie şi astăzi două trăsături fundamentale ale fulgilor de zăpadă: primul, că fiecare fulg are un model unic şi, al doilea, că fiecare fulg este de o frumusețe uimitoare. Povestea sa, istorisită cu farmec de Jacqueline Briggs Martin şi adusă la viaţă de superbele xilogravuri realizate de Mary Azarian, le descoperă copiilor viața unui om care a avut nu doar viziunea şi perseverenţa unui om de ştiinţă, ci şi o pasiune neabătută pentru minunile naturii. Este o introducere poetică în primele lecții de științele naturii și un model de inspirație pentru cei mici.

Cartea a fost premiată cu prestigioasa medalie Caldecott Medal în anul 1999.

Willie Fulg de Nea poate fi folosită ca suport pentru lecții de științele naturii. Puteți folosi fișe de lucru și activități de aici.

Autor: Jacqueline Briggs Martin
Ilustrații: Mary Azarian
Traducător:  Sanda Watt
Titlu original: Snowflake Bentley
Număr de pagini: 36
Format:  22×22 cm
Vârsta recomandată: 4-10 ani
Anul apariției: 2016

Cumpără de aici – Editura Frontiera, Libris

94

Ilustrațiile

8/10

    Povestea

    10/10

      Experienta lecturii

      9/10

        Traducere

        10/10

          Prezentare

          10/10

            Ce mi-a plăcut

            • Povestea adevărată
            • Perseverența protagonistului
            • Fulgii de nea
            • Calitatea cărții
            • Informațiile reale de pe marginea paginilor

            Ce nu mi-a plăcut

            • Imaginile
            • Pe unele pagini este prea multă informație
             

            Wrap Up

            • 8/10
              Ilustrațiile
            • 10/10
              Povestea
            • 9/10
              Experienta lecturii
            • 10/10
              Traducere
            • 10/10
              Prezentare

            Array

            • Povestea adevărată
            • Perseverența protagonistului
            • Fulgii de nea
            • Calitatea cărții
            • Informațiile reale de pe marginea paginilor

            Array

            • Imaginile
            • Pe unele pagini este prea multă informație

            No Comments

            Lasă un răspuns

            Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *