0
10/10
Balul florilor – Sigrid Laube, Silke Leffler

„Balul Florilor” este o poveste despre curaj și acceptarea diferențelor. Domnul Conopidă și domnișoara Morcov își fac curaj și merg la Balul Florilor, cu toate că nu primiseră invitație, doar erau „neam de buruieni” care „nu știu decât să zacă-n supă și-n mâncăruri urât mirositoare”. Legume la Balul Florilor? Nu s-a mai văzut așa ceva! Dar sub privirile indignate ale florilor prezente cei doi hotărăsc să se simtă bine și încep să danseze…și câtă grație în dansul lor…toată sala este plăcut surprinsă și deopotrivă încântată, parcă dintr-odată uitară cu toții că erau „niște legume necioplite”. Ce dacă regula spune că e bine să rămâi cu cei de seama ta, că acela e locul tău și așa sunt lucrurile rânduite? În final niște legume reușiră să farmece toate acele flori care le priveau cu dispreț, acele „fandosite” ce se cred „prețioase și alese”. În final toată lumea s-a distrat, cu toții au uitat de ceea ce-i făcea să stea departe unii de alții iar seara s-a încheiat cum nu se poate mai bine. „Descoperirea celorlalţi înseamnă descoperirea unei legături și nu a unei bariere” am găsit-o undeva și mi-a plăcut și cred că se potrivește în context. Această poveste are un…

0
10/10
Lupul cel mare și lupul cel mic – Nadine Brun-Cosme, Olivier Tallec

„Lupul cel mare și lupul cel mic” ne-a încântat încă de la titlu. Ne plac cărțile în care sunt două personaje principale, pentru că ne pot transpune (mamă și copil) în rolurile principale și transformă experiența cititului împreună, într-un moment special de conectare. Ilustrațiile simple și expresive îl ajută pe copil să înțeleagă și să își imagineze mai bine, universul în care își duc veacul personajele principale. Lupul cel mare este întruchiparea părintelui, fratelui mai mare sau prietenului de încredere. El este un exemplu pentru lupul cel mic: făcea gimnastică, mânca sănătos, dar cel mai important este că îi era si lui frică. Îi era frică de necunoscut. Îi era frică de lupul cel mic, pe care l-a văzut în depărtare, pe când era doar un punct mic. Pentru copii este important să înțeleagă că frica este un sentiment normal, natural și că doar experimentându-l, trăindu-l ajungi să fii curajos și să poți să îți faci prieteni. Teama și nesiguranța sunt firești, dar este important să ai prieteni. Nimeni nu vrea să trăiască singur. Singurătatea nu te face fericit. Chiar și un prieten te poate face să vibrezi, să descoperi ce este iubirea, empatia, grija, dorul, generozitatea. Povestea este ușor…

0
9.8/10
Un pui de somn pentru Puiut si alte sase povesti

Cartea „Un pui de somn pentru puiut” contine 6 povesti, fiecare cu morala, pentru copiii cu varste mici. Ele sunt structurate in asa fel incat si cei mai mici sa poata intelege ce se intampla din ilustratii. Limbajul folosit este simplu si usor de inteles de catre copilasi, ilustratiile sunt cu tehnici diferite si foarte frumoase, scrisul e mare si lectura in sine este usor de parcurs. Fiecare titlu este sugestiv, prin urmare nu e nevoie sa citesti intreaga poveste pentru a sti exact la ce anume face referire. Personal mi-a placut ultima poveste, cea care da si titlul cartii: „Un pui de somn pentru puiut.” Fetitei mele de 1 an si jumatate (la momentul achizitiei cartii) i-au placut toate povestile, insa in mod deosebit cea cu Josh-cangurul. Prezentare An aparitie: 2016 Categoria: Povesti, basme, legende Editie: Necartonata Editura: GIRASOL Format: 250×230 Nr. pagini: 156 Traducator: Luana Schidu Varsta: 3-5 ani Varsta: 5-7 ani   Cartea se poate comanda de pe libris.ro, elefant.ro Vă recomandăm să citiți: Pandora – Victoria Turnbull Ghici cât de mult te iubesc – Sam McBratney Te iubesc zi și noapte – Smriti Prasadam – Halls, Alison Brown Elmer și monstrul – David Mckee

0
10/10
Pandora – Victoria Turnbull

„Pandora e o vulpiță, dar nu una oarecare. Pandora repară lucruri obișnuite, un ceainic spart, o păturică ruptă, un ursuleț de pluș murdar și necăjit. Ea locuiește singură într-o casă înaltă care ar ajunge până la nori dacă aceștia ar exista. Singurătatea micuței făpturi nu ar fi atât de tragică dacă în jurul ei nu ar fi grămezi și grămezi de lucruri aruncate, stricate, uitate. Peisajul gri, ilustrat atât de fidel de Victoria Turnbull, arată un scenariu din viitor asupra căruia se pot crea discuții constructive alături de cei mici. Poluarea, indiferența, risipa – toate, atribute ale lumii moderne. Din punctul acesta de vedere, autoarea punctează aspecte ale realității de care copiii se lovesc zi de zi, dar le ilustrează frumos, plastic, centrând un personaj ludic, drăgălaș, cu care aceștia să se asocieze. Când într-o zi, o mică vrăbiuță cade pe fereastra Pandorei, aceasta nu știe cum să reacționeze. Ar repara-o, dar cum? Așa că o veghează o noapte întreagă și noaptea următoare, și încă o noapte, până când mica pasăre prinde puteri și își ia zborul. În fiecare zi mica prietenă a vulpiței aduce câte o crenguță, câte un mugure, un fruct. Până când, brusc, pasărea nu mai apare….

Poezie cadou – Madalina M

Întotdeauna am iubit poezia și versurile mă făceau să îmi doresc să citesc mai mult și mai mult. Am început să ne jucăm ”de-a rimele” când piticul meu avea 2 ani jumate. Acum la 6 ani, încă e jocul lui preferat când suntem în mașină și înainte de somn, categoric după poveștile multe pe care le citim. Așa că descoperind Poezie Cadou care ne pune mesajul în versuri, nu a putut decât să ne bucure. Ilustrațiile sunt minunat realizate de Nidhi iar calitatea cărții este foarte bună. E un cadou minunat pentru copii, părinți și bunici deopotrivă. Mai jos puteți citi Strompanica, scrisă special pentru David, un băiețel tare norocos și care iubește elefantii. Dăruind o poezie: ​arăți prețuire, dăruiești ceva unic, creați amintiri pe viată.​​ Comandă poezia de pe http://poeziecadou.weebly.com/ Vă recomandăm să citiți: Cadou de ziua ta – Paul Stewart, Chriss Riddell Balul florilor – Sigrid Laube, Silke Leffler Uite ce-a ieșit din ou – Margaret Wise Brown Te iubesc zi și noapte – Smriti Prasadam – Halls, Alison Brown

Prima mea carte cu 165 de animale

„Prima mea carte cu 165 de animale” cuprinde ilustrații cu animale și informații de bază despre caracteristicile acestora, despre mediul în care trăiesc, familiile din care fac parte, curiozități din lumea lor. Gruparea după mediul în care trăiesc, consider că este un plus pentru achiziționarea cărții, facilitând învățarea în rândul copiilor. Poate fi citită copiilor de la vârste mici, datorită paginilor cartonate și ilustrațiilor colorate. Unele informații și animale sunt greu de reținut de către copiii mici, cartea putând fi împărțită în două volume: unul dedicat copiilor mici – cu ilustrații ca acestea pe care le regăsim în volumul de față și cu descrieri mai simpliste, iar cel de-al doilea volum, dedicat copiilor mai mari, care să conțină curiozități, specii mai rar întâlnite și ilustrații mai apropiate de imaginea reală a animalelor decât de cea a desenului animat. Spre exemplu, în dreptul căprioarei avem descrierea ”Simpatica Bambi din filmul de desene animate”, iar în descrierea mistrețului aflăm că el aparține familiei suinelor. Cod: CRI973-508-054-6 Categoria:Practic Pentru Copii Ediție:Broșata Editura: CRISAN Format: 180×220 Nr. pagini: 48 Comandă cartea de aici sau aici Vă recomandăm să citiți: Te iubesc zi și noapte – Smriti Prasadam – Halls, Alison Brown Elmer și monstrul…

Pull-back busy car book
2-3 ani , 3-5 ani , Cărți Usborne , Grupe de vârstă / 15 decembrie 2016

Această carte conține cinci pagini foarte groase, în interiorul cărora copilul se poate juca cu mașina inclusă, pe traseele aflate în interiorul fiecărei pagini. Mecanismul este ușor de folosit de copii, mai devreme decât vârsta menționată pe pagina editurii – 3 ani. Cartea ajută la împrietenirea copiilor cu cărțile și la trezirea interesului ulterior înspre lectură. Ilustrațiile, paginile și jucăria sunt de o calitate înaltă, oferă distracție și învățare în același timp.   Conține descrieri scurte în limba engleză despre traseul mașinii, dezvoltând imaginația și facilitând îmbogățirea dicționarului cu cuvinte noi atât în limba română, cât și în limba engleză. Eu am cumpărat cartea copilului când avea 2 ani și 8 luni și o cere zilnic să ne jucăm și să povestim pe baza imaginilor. Folosesc poveștile pe baza imaginilor, sau lectura scurtă la această vârstă, deoarece copiii sub trei ani nu dau dovadă de răbdare suficientă pentru a asculta povești lungi. Autor: Editura Usborne Vă recomandăm să citiți: Dorinţa iepuraşului – Paul Stewart, Chriss Riddell Aventura gărgăriței Suzette – Quentin Greban Cadou de ziua ta – Paul Stewart, Chriss Riddell Ghici cât de mult te iubesc – Sam McBratney

Oul de dragon – M.P. Roberstson

”Oul de Dragon”, este povestea magică a unui băiețel care a găsit ou de dragon în cotețul găinilor și a simțit că este de datoria lui să îl încălzească și să îi citească povești. O poveste plină de fantezie, scrisă și ilustrată cu mult talent de M.P. Robertson. Impresionat de enormitatea oului găsit, George, se hotărăște să vadă ce o să iasă din el. După trei zile și trei nopți, oul a crăpat și din el a ieșit un dragon. Fragment: ” A treia noapte, oul a început să se miște. Ceva avea să iasă din el și, cu siguranță, nu era un pui de găină! Când îl văzu pe George, dragonul scoase un țipăt de încântare. Băiatul nu vorbea limba dragonilor, însă știa exact ce spusese acesta: „Mama!” George nu mai făcuse pe mămica până atunci, dar știa că era datoria lui acum să-l învețe pe dragon lucruri dragonești.”       Băiețelul încearcă să îl învețe pe dragon Marea artă a zborului, Focul și cum să sufli flăcări, Cum să pui în primejdie o domniță, Cum să învingi un cavaler, dar simțea că dragonului îi lipsea ceva. ”În fiecare seară – ca orice mamă bună – George îi…

Aventurile râmei Oli – Olga Gudynn

Am primit cartea cu emoție mare. Mi-a plăcut ideea că avea un protagonist inedit, o mică râmă, și figura ei de pe coperta e de-a dreptul adorabilă. Mulțumim editurii pentru carte. A venit cu o plăsuță de bumbac personalizată, autograf și un mesaj drăguț din partea autoarei. Cartea e frumoasă. Ilustrațiile sunt delicate, si urmăresc povestea aproape în totalitate. Povestea te ajută să te îndrăgostești de Oli, micuța râmă curajoasă, dar e greu sa ajungi la sfârșit… Am citit-o de mai multe ori și senzația e aceeași – cartea are prea multe povești. Așa că am câteva recomandări pentru a o folosi în mod plăcut. Pentru că, cu toate neajunsurile, tema principală este promovarea consumului de fructe și legume de către copii, lucru pe care ni-l dorim cu toții. Oli își începe povestea în ziua de azi, apoi urmează o lecție de evoluția speciilor, în care aflăm cum au ajuns râmele din apă pe uscat – dar de ce e Oli acolo? Nu e un pui de râmă? Apoi tot Oli se joacă cu dinozaurii, sărind din nou la actualitate destul de brusc – Oli bebeluș, primește instrucțiunile cu pericolele de azi de la mămica lui. Apoi începe, în sfârșit,…

Istorioare amuzante despre prietenie
1-2 ani , 2-3 ani , Cu animale / 16 aprilie 2016

Ce mi-a plăcut – povestioarele sunt scurte, au fiecare o mică intrigă, se rezolvă cu un gest drăguț al cățelului Bobiță, protagonistul întregii cărți. Cartea nu povestește neapărat despre prietenie, ci despre cum ajutăm atunci când vedem că cineva se luptă cu o problemă. De ajutor aș spune, în ziua de azi când mulți aleargă doar să își rezolve treburile personale. Problemele din povestioare se transpun în viața copiilor în diverse variante, și sunt practice. Finalul povestioarelor e puțin brusc, prietenia este amintită doar pe alocuri și nu e subiectul principal cum indică titlul. Se folosesc unele regionalisme care trebuie explicate copiilor (covată, …) Ca și realizare cartea lasă mult de dorit. Nu apare un autor sau ilustrator al poveștilor – ceea ce ridică semne de întrebare și în rândul copiilor (ai mei, cel puțin). Ilustrațiile sunt digitale. Partea draguță este surpriza de la fiecare poveste, fiecare pagină având o bucată ascunsă ce o descoperi doar la timpul potrivit. Astfel copiii nu văd finalul decât când ajungeți cu cititul la acel punct. Paginile sunt cartonate, cartea fiind potrivită și pentru copii mai mici (sub 3 ani). Vârstă recomandată de 1 – 5 ani, mi se pare ușor exagerată. Pentru un…