Uite ce-a ieșit din ou – Margaret Wise Brown

Multă vreme nu am cumpărat această carte din cauza ilustrației de pe copertă. Ce poate să iasă dintr-un ou încondeiat? Dar când am văzut-o într-o librărie am luat-o să o răsfoiesc. Și am avut așa o surpriză de plăcută! Mulțumim editurii Cartea Copiilor, pentru că publică așa cărți minunate! Protagonistul este un iepuraș, dar care nu are legătură cu cel ce aduce cadouri (ceea ce mie mi-a plăcut foarte tare). Nu, acesta e un iepuraș obișnuit care, singur fiind, s-a bucurat mult de găsirea unui ou din care se auzea ceva mișcându-se. Cartea nu are printre personaje un ou încondeiat, cum se pare la prima vedere, ci un ou adevărat, mai exact unul din care va ieși un pui. Iepurașul încearcă să interacționeze cu oul, urmând ca apoi puiul din ou să facă același lucru… Povestea este frumos închegată și vorbește despre curiozitate, descoperirea lumii înconjurătoare, grijă, dorința de a avea un prieten, prietenie, primăvară.  Finalul e minunat, ca de altfel toată povestea. Ilustrațiile nu îmi plac în mod deosebit, mai ales cele de pe fundal. Personajele prind viață dar fundalul mereu diferit este încărcat și un pic agasant. Cu toate acestea, povestea e extraordinară, și v-o recomand cu drag,…

Bulgăraș de primăvară
0
10/10
Bulgăraş de primăvară – Paul Stewart, Chriss Riddell

„Vai mami, ce drăguți sunt Iepurașul și Ariciul de pe copertă!” – așa a exclamat un copilaș de vreo 3 anișori în fața raftului din librărie. Am zis că trebuie să văd cărticica și să o citesc împreună cu băiețelul meu, căruia îi plac iepurașii. Ca de obicei, a sunat telefonul și am uitat pe moment de carte. Văzusem doar o parte din copertă cu coada ochiului și mi-a atras atenția prin dimensiuni și accentul pus în ilustrații pe iepuraș și arici (vedeti coperta). Ulterior, am căutat cartea online și am găsit-o relativ ușor pe www.libris.ro. Am ajuns în posesia ei, și am citit-o pe nerăsuflate împreună cu „Cadou de ziua ta” și „Dorința iepurașului”. Cartea fascinează prin candoare, sentimentul de prietenie și dăruire. Autorii reușesc să creeze două personaje drăguțe, prietenoase dintr-un arici și un iepuraș. Ariciul este o vietate care hibernează și nu știe, nu are cum să știe cum arată iarna.  Dar toți aricii, fie ei mari sau mici sunt tare curioși din fire. Iar atunci când se trezesc din hibernare, e cald și bine, primăvara a înflorit totul în jur. Așa că Ariciul nostru nu știe ce e aia IARNA. Norocul Ariciului este că are un…