Ieri am terminat de citit împreună cu băiețelul meu de 10 ani, cartea „Aventurile lui Remy în lumea lui Tot ceea ce există” de Nicoleta Mariana Orlea. Mai bine zis, el a terminat de citit ultima povestire din carte.
Ne-am bucurat și ne-am întristat să facem cunoștință cu Remy și iar ne-am bucurat și iar ne-am întristat. Poate vă întrebați de ce.
Pentru că, e prima carte pe care am citit-o și care spune povestea lumii unui copil cu autism.
Am citit și recitit fiecare întâmplare prin care trecea Remy și am fost acolo cu sufletul la gură la fiecare pas pe care l-a făcut, la fiecare nouă achiziție, la primele cuvinte rostite, la fiecare zâmbet.
Este o carte magică. Te poartă prin sentimente, trăiri, dureri, neînțelegeri, evoluție, involuție și achizițiile unui copil cu totul special.
De ce a durat mult să citim această carte și de ce o iubim?
E greu de explicat lumea unui copil cu autism, mai ales dacă nu ai intrat în contact cu unul. Iar, al meu copil a fost curios să afle cât mai multe despre acești copii cu totul speciali. Așa că, după fiecare poveste, am căutat explicații, am căutat informații despre autism.
Mi-a spus: Știi mami, unele sentimente și frici pe care le are Remy le am și eu. Și uneori, mi-e greu și mie să le înfrunt. Și uite, povestea asta mă ajută.
E surprinzător să conștientizăm și să verbalizăm frici și sentimente negative. Uneori chiar și cele pozitive sunt greu de exprimat. Cartea aceasta m-a făcut să realizez cât de speciali sunt copii cu autism și ce luptă duc zilnic părinții acestor copii. Respect.
Tot aseară, i-am spus că Remy există, că este un băiețel adevărat și că azi e ziua lui. Am căutat poze și video pe pagina de facebook a mamei lui, autoarea aceste cărți, l-am ascultat și ne-am bucurat cu lacrimi de realizările lui. La mulți ani sănătoși și frumoși Remy!
Despre Aventurile lui Remy în lumea lui Tot ceea ce există
Această carte este magică, scrisă cu praf de stele și iubire nespusă. Este o carte care să-i ajute pe pitici să devină și mai curajoși dar și pentru părinți pentru ca aceștia să poată la sfârșit sa spună tare și răspicat, vom fi învingători, vom fi mereu curajoși.
Remy, personajul principal al acestei cărți este un băiețel cu autism și noi vom călători alături de el în aceste pagini minunate spre tărâmul cuvintelor și al comunicării.
Sunt 20 de povesti pentru copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 8 ani, cu spiriduși, zâne, spirite ale pădurii sau bolovani magici. Fiecare poveste îi ajută pe cei mici să înțeleagă că a fi diferit nu este un lucru rău, îi ajută să-și accepte particularitățile și să fie mândrii de ei înșiși.
Întâmplările sunt despre curaj, prietenie, frici și dragostea copilăriei.
Mai mult, fiecare carte pe care o veți achiziționa va însemna o oră de terapie oferită unui copil cu autism și o altă perspectivă de viață pentru dumneavoastră și copilul dumneavoastră.
Poți comanda cartea de pe magazinul online al Asociației Autism Voice.
Ajută și tu un copil cu autism să beneficieze de terapia atât de necesară!
No Comments