Petre Dulfu-părintele literar al lui Păcală
A fost membru al Societății Scriitorilor Români din 1911. Debutează în revista Familia, condusă de Iosif Vulcan, in anul 1873, iar editorial în anul 1894, cu Isprăvile lui Păcală. Premiată de Academia Română, lucrarea a cunoscut zeci de ediții aducându-i o popularitate deosebită. Petre Dulfu este cunoscut și apreciat de public mai ales pentru Isprăvile lui Păcală (1894), o readaptare/prelucrare a snoavelor populare, nici celelalte opere ale sale nefiind însă mai prejos (Snoave, Odinioară, Ion Săracul, Zâna Zorilor, Cei doi feți-logofeți cu părul de aur), G.Calinescu numindu-le „bune scrieri pentru popor”.
Activitatea didactică desfășurată de-a lungul a 40 de ani l-a impus drept pedagog desăvârșit și deschizător de drum prin caracterul modern și aplicativ al ideilor didactice susținute. A redactat numeroase manuale școlare din cele mai diverse domenii: abecedare, cărți de cetire la limba română, aritmetică, geografie. Cele mai cunoscute și apreciate au fost Etica sau morală filosofică și Noțiuni de estetică. S-a retras de la catedră în 1927 la vârsta de 71 de ani.
A primit premii ale Academiei Române pentru Isprăvile lui Păcală și pentru traducerile din Euripide (Ifigenia în Aulida – Ifigenia în Taurida), considerate cele mai bune traduceri ale pieselor lui Euripide existente la vremea respectivă.
Petre Dulfu a încetat din viață la 31 octombrie 1953, la vârsta de 97 de ani. În semn de recunoaștere pentru contribuția sa la dezvoltarea literaturii și învățământului românesc, Biblioteca Județeană Petre Dulfu din Baia Mare îi poartă numele. Opera Isprăvile lui Păcală (1894): Moștenirea, Vânzarea, Împărțirea comorii, Fuga, Fluierul, Tocmeala, Caprele popii, La oi, Boii lui Păcală, Moara dracilor, Cucul, Evanghelia, Răfuiala, Mireasa, Păcală și Tândală, Învierea morților, Păcală însurat, Strechea, Prânzul, Otrava, Rămășaguri c-un boier, Alte rămășaguri, La vatra părintească, Păcală mare gospodar. Gruie-al lui Novac (1913): Dor de însurat, Aripile zânei, În pețit, La arat, Tătarul, În Țarigrad, Prânzul, Negrușor, Voichița și mama ei, Zâna Magdalina, Beție, Lupta, Răzbunarea Magdalinei, Turcul viteaz, La veselie, Niță, Fata turcului, La socri, Moartea lui Novac, În robie tătărească, Ileana, Nunta, Legea, Șarpele.
One Comment
Buna ziua.Am citit candva poeziile lui Petre Dulfu-impresionante.As dori ca cineva sa-mi trimita
Gruie-al lui Novac si Ispravile lui Pacala.
Multumesc anticipat,
Cu stima, I.Ceausescu.