Tudor Arghezi
Autorul zilei / 9 mai 2017

Vă amintiți aceste versuri, dragi prieteni? Am învățat poezia la școală, în clasele mici, dar o pot recita și acum, cu aceeași plăcere și mi se pare la fel de amuzantă. Despre autorul poeziei, Tudor Arghezi, știm că  a fost un scriitor  cunoscut pentru contribuţia sa la dezvoltarea poeziei şi a literaturii pentru copii. Tudor Arghezi, poet, prozator şi gazetar cu o carieră literară întinsă şi foarte bogată, este unul dintre autorii de prim rang ai perioadei interbelice.  S-a născut la 23 mai 1880 la Bucureşti, într-o familie originară din Cărbuneşti – judeţul Gorj. Numele său adevărat a fost Ion N. Theodorescu; pseudonimul Arghezi este explicat de scriitor ca fiind în legătură cu Argesis, vechiul nume al râului Argeş. Copilăria nu i-a lăsat scriitorului decât amintiri dureroase, acesta mărturisind: “Este cea mai amară vârstă a vieţii. N-aş mai voi să fiu o dată copil”. În perioada de şcoală, câteva chipuri i-au încălzit sufletul. Pe blândul învăţător Abramescu şi pe profesorul de română Gîrbea îi va evoca, peste ani, cu dragoste şi recunoştinţă. În 1931, publică publică volumul în proză „Cartea cu jucării”, inaugurând o direcție secundară în creația scriitorului, ce va continua, mai apoi, cu poemele știute de școlari: „Cântec de adormit…