„Bufnița care se temea de întuneric” este o poveste minunată care a trezit dorința de lectura a băiețelului meu, Rareș de 8 anisori. M-a atras și pe mine titlul, deoarece și eu am o anumită teamă înrădăcinată de întuneric… știți voi acele lucruri care se petrec acolo, grrrrr. După ce am citit împreună cartea, Rareș a citit singur, în câteva zile o altă carte, de același autor, destul de măricică, vreo 90 de pagini. Oauuu, am rămas fără cuvinte! Buf este un puiuț de bufniță de hambar care surpriză, se teme de întuneric. Puiul era durduliu și pufos și îi plăcea tareeeeee mult să mănânce. Nu voia deloc să fie pasăre de noapte. Așa că, mama lui îl sfătuiește să zboare în împrejurimi și să afle câte ceva despre întunericul ăla așa de înfricoșător. Și așa află că întunericul este nemaipomenit, blând, distractiv, necesar, fascinant, minunat, frumos. A fost o călătorie extraordinară pe parcursul căreia și eu și Rareș am descoperit o altă față a întunericului. Mi-a plăcut felul în care e scrisă, presărată cu umor ușor de înțeles și de copii, mi-au plăcut desenele, și, mai ales că ne-a învațat următorul lucru: dacă crezi ceva, nu înseamnă neapărat că…