Știți cărțile acelea care îți vine să le strângi în brațe? Să le ții mereu aproape? Pe care îți e greu să le împrumuți și celor mai buni prieteni – care știu să se poarte bine cu cărțile? Iată că am ajuns la una din aceste cărți. Editată cu grijă și drag de Cartemma și oferite copiilor din România. Mulțumim, Cartemma! Patru prieteni – Ariciul, Iepurele, Șoarecele și Vulpoiul, iubesc poveștile și le place mult să citească. Citesc mereu și mereu singura carte pe care o au. La un moment dat se întreabă cum ar fi dacă ar avea și altă carte… Apoi își dau cu presupusul despre cum și de unde apar cărțile. Pornind în căutarea unei cărți, descoperă o casă ce avea pe pereți rafturi întregi de cărți. Încep să citească și citesc, citesc, până când apare stăpânul acasă. Acesta era un urs foarte grijuliu cu cărțile sale, care se supără când vede ce s-a întâmplat la el acasă. Ce se întâmplă mai departe vă las să descoperiți voi, pentru că povestea e încântătoare. Am citit cartea pe nerăsuflate când a sosit coletul și am rămas fără cuvinte. Era … povestea mea și a Comorii mele. Eram atât…