Tuturor ne plac basmele, ne place ideea de Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, ne place Făt-Frumos cel viteaz și curajos care luptă cu Zmeul-Zmeilor și-l învinge, căci despre asta este vorba în basme, despre triumful Binelui asupra Răului. Cel mai îndrăgit culegător de basme al românilor este Petre Ispirescu, cel care a cules și publicat „Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, „Prâslea cel voinic şi merele de aur”, „Aleodor Împărat”, „Greuceanu”, Înşir-te mărgăritari”. Petre Ispirescu s-a născut în ianuarie 1830, la Bucureşti, în mahalaua Pescăria Veche. Tatăl lui era frizerul Gheorghe Ispirescu, iar mama, Elena, cu origini transilvănene, avea darul povestirii. De la părinţi sau de la calfele şi clienţii tatălui său, Petre a putut asculta, în copilărie, numeroase creaţii populare, mai ales basme. Nu a mers la şcoală, fiind educat de mai mulţi dascăli de pe lângă unele biserici. Ulterior, s-a format, citind cărţi de la tipografiile la care a lucrat. Într-o scrisoare pe care o trimite în 23 aprilie 1883 profesorului I.Urban Jarnik de la Viena, îi mărturisește acest lucru: „ Află,domnul meu,că eu nu am trecut nici 4 clase primare. Din nefericire, pe vremea când am învățat eu carte, școlile naționale erau…