Ana Blandiana
Autorul zilei / 13 aprilie 2017

Ne plac poeziile poetei Ana Blandiana, dar câți știu că ea a scris și literatură pentru copii? Întâmplări din grădina mea- 1980, Alte intâmplări din grădina mea- 1987, Întâmplări de pe strada mea- 1988, Întoarcerea lui Arpagic- 2008 sunt cărți de poezie pentru copii în care apare personajul literar Motanul Arpagic. Ana Blandiana, sub numele sau adevarat Otilia Valeria Coman, s-a născut la Timișoara, la 25 martie 1942, ca fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman, originar din Murani, Timiș. După retrocedarea Ardealului de Nord în 1944 familia Coman s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a slujit ca preot la Biserica cu Lună, catedrala ortodoxă din Oradea. Tatăl poetei a fost închis pe motive politice, iar după eliberare, în 1964, a murit într-un accident de mașină. Pentru a ocoli șicanele regimului, Otilia Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei, respectiv Blandiana, Alba. Înainte de Revoluția din 1989, i s-a luat în trei rânduri (1959-1964, 1985, 1988-1989) dreptul de a publica, iar în ultimii doi ani numele ei a fost interzis și cărțile i-au fost scoase și din biblioteci. Cenzura nu a admis faptul că ea a publicat o carte de poezii despre motanul Arpagic, interpretat de cititori drept o aluzie la Nicolae Ceaușescu. Poeziile ei interzise…