Petre Ghelmez a fost unul dintre scriitorii români care a dedicat copiilor o mare parte din creația sa literară. Petre Ghelmez s-a născut la 2 martie 1932, în localitatea Gogoşari, judeţul Vlaşca, astăzi judeţul Giurgiu. Urmează şcoala primară în comuna natală, apoi liceul teoretic Ion Maiorescu din Giurgiu, urmat de Facultatea de română-istorie, în cadrul Institutului Pedagogic din Bucureşti şi apoi Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti, al cărei licenţiat este din 1959. După terminarea studiilor devine, pe rând, redactor la ziarul Scânteia tineretului, redactor-şef adjunct la revistele pentru copii Luminiţa, Arici Pogonici, Cutezătorii, apoi director la Editura Albatros (1970-1974), redactor-şef al revistei Tribuna României (1974-1990) şi director al magazinului pentru copii Ariel (1993-1995). Debutul în presa literară a avut loc în iunie 1955, cu poezia Despărţire de sat, în revista Tânărul scriitor, iar debutul editorial, în 1967, cu volumul de versuri Germinaţii, în colecţia Luceafărul, Editura pentru Literatură. A colaborat la revistele Tânărul scriitor, Luceafărul, România literară, Viaţa românească, Steaua, Tomis, Tribuna României, Ariel, precum şi la radio şi televiziune. Pentru volumul Sonetele, apărut la Editura Cartea Românească în 1974, i-a fost decernat Premiul Mihai Eminescu al Academiei Române, în 1976, iar la ediția jubiliară a Jocurilor Latinității, Franța, 1978, i s-a acordat…