Multă vreme nu am cumpărat această carte din cauza ilustrației de pe copertă. Ce poate să iasă dintr-un ou încondeiat? Dar când am văzut-o într-o librărie am luat-o să o răsfoiesc. Și am avut așa o surpriză de plăcută! Mulțumim editurii Cartea Copiilor, pentru că publică așa cărți minunate!
Protagonistul este un iepuraș, dar care nu are legătură cu cel ce aduce cadouri (ceea ce mie mi-a plăcut foarte tare). Nu, acesta e un iepuraș obișnuit care, singur fiind, s-a bucurat mult de găsirea unui ou din care se auzea ceva mișcându-se. Cartea nu are printre personaje un ou încondeiat, cum se pare la prima vedere, ci un ou adevărat, mai exact unul din care va ieși un pui. Iepurașul încearcă să interacționeze cu oul, urmând ca apoi puiul din ou să facă același lucru… Povestea este frumos închegată și vorbește despre curiozitate, descoperirea lumii înconjurătoare, grijă, dorința de a avea un prieten, prietenie, primăvară. Finalul e minunat, ca de altfel toată povestea.
Ilustrațiile nu îmi plac în mod deosebit, mai ales cele de pe fundal. Personajele prind viață dar fundalul mereu diferit este încărcat și un pic agasant. Cu toate acestea, povestea e extraordinară, și v-o recomand cu drag, mai ales primăvara.
Citiți-o când copilul nu știe cum să-și facă prieteni sau are dificultăți în acest domeniu – câte încercări fără rezultat a făcut iepurașul? Ce facem când lucrurile nu ies cum vrem noi, renunțăm sau mai încercăm?
Un mare, mare plus al acestei cărți este că este foarte plăcută la cititul cu voce tare!
Prezentare
A fost odată un iepuraș. Era singur, singurel.
Într-o zi, dădu peste un ou din care se auzea ceva mișcându-se. Ce putea fi? Poate un băiețel. Poate un alt iepuraș. Poate un elefant. Poate un șoricel. Cine-ar putea ști? Și cum ar putea el, un iepuraș atât de mic, să afle?
Când ești mic, lumea e plină de minunății care abia așteaptă să le descoperi! Dar cum o fi ca minunățiile să te descopere pe tine?
„Uite ce-a ieșit din ou” este o poveste despre cum să spargi coaja singurătății și să-ți găsești un prieten, foarte, foarte aproape de tine, care te aștepta, la rândul său, să parcurgi calea nebănuită de la inima ta către inima sa. Tu l-ai găsit pe prietenul tău?
Publicată de editura Cartea Copiilor
Autor Margaret Wise Brown
Ilustrator Leonard Weisgard
No Comments