Nina Cassian și ale sale povești în versuri

31 mai 2017 Mariana Rusu

 

nina cassian

Nina Cassian, pe numele primit la naștere, Renée-Annie Cassian-Mătăsaru,  s-a născut la 27 noiembrie 1924, la Galaţi, în familia unui funcţionar.  Între 1926-1935 s-a aflat împreună cu familia ei la Braşov, unde a urmat şcoala primară şi a început liceul. Din 1935, stabilită odată cu ai săi la Bucureşti, şi-a continuat studiile secundare la Institutul Pompilian.

În 1940 îi trimite, prin tatăl său, un caiet cu versuri lui Tudor Arghezi, care dă verdictul: „Talent incontestabil.” Nu este singurul domeniu artistic de care se simte atrasă. Ia lecţii de desen, de actorie, de pian şi compoziţie muzicală. Frecventează cercuri intelectuale de stânga și intră la vârsta de 16 ani în organizația Tineretului Comunist, aflată atunci în ilegalitate, visând „să mântui lumea de toate antagonismele fundamentale dintre sexe, rase, popoare, clase etc.”

În februarie 1944, Renée Annie a debutat, în ziarul „Ecoul”, cu traduceri din Georges Rodenbach și din Christian  Morgestern. Debutează editorial în 1947, cu volumul de versuri suprarealiste „La scara 1/1”,  atacat violent de critica oficială în cursul anului 1948, ca exemplu de „poezie decadentă”.  În urma unui atac ideologic lansat în ziarul Scânteia la adresa ei, începe să scrie treptat și poezie proletcultistă. „După un ocol de aproximativ opt ani”, cum singură avea să mărturisească, plin de avânturi naive și compromisuri, începând din 1956 se întoarce la poezia autentică. Începe să scrie în paralel și literatură pentru copii, atrasă de posibilitățile estetice ale evadării în fantezie și candoare: „Literatura pentru copii a fost ca un refugiu într-o perioadă foarte grea, în care scrisul devenise o corvoadă. Exista un vocabular obligatoriu, aşa că m-am refugiat în literatura pentru copii, pentru că acolo mai erau permise note de fantezie, puţin umor, nişte metafore… A fost pentru mine un adevărat refugiu, o salvare din cătuşe, din chingi”.

Realizează traduceri remarcabile din Shakespeare, Bertolt Brecht, Christian Morgenstern, Iannis Ritsos și Paul Celan. Publică peste 50 de cărți de poezie, eseuri și proză, și inventează o nouă limbă poetică, limba spargă. I se decernează în 1969 Premiul Uniunii Scriitorilor din România.

Nina Cassian a încetat din viață la 15 aprilie 2014, la vârsta de 89 de ani, la New York.

Cărți pentru copii:

  • Prințul Miorlau, versuri pentru copii, București, 1957:
  • Botgros, cățel fricos, versuri pentru copii. București, 1957;
  • Chipuri hazlii pentru copii. versuri, București, 1958;
  • Aventurile lui Trompișor, versuri pentru copii, București, 1959;
  • Încurcă-lume, versuri pentru copii, București. 1961;
  • Curcubeu, versuri pentru copii. București, 1962;
  • Îl cunoașteți pe Tică?, versuri pentru copii, București, 1964;
  • Povestea a doi pui de tigru numiți Ninigra și Aligru, poveste în versuri, București. 1969 (ed. II,* Povestea a doi pui de tigru numiti Ninigra si Aligru – si alte poezii , București, Ed. Cartile Tango, 2010);
  • Întâmplări cu haz, versuri pentru copii. București, 1969;
  • Roșcată ca arama și cei șapte șoricari, versuri pentru copii, București, 1985;
  • Între noi copiii, București, 1974

Cumpără cărțile Ninei Casian de aici

 

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Acordul tau pentru colectarea datelor este obligatoriu

*

Sunt de acord ca FiledeVis.ro sa colecteze numele si emailul meu pentru a-mi raspunde solicitarii