David și puiul de întuneric – Maria Surducan

22 aprilie 2016 Madalina Rusu

David și puiul de întuneric

8

idee

9.0/10

ilustratii

7.0/10

utilitate

9.0/10

text

8.0/10

calitate ediție

7.0/10

Am cumpărat cartea cu interes deosebit, deoarece lui Vlăduț, băiețelul meu de 3 ani și jumătate, îi e frică de întuneric, și nu numai de întuneric. Cartea arată ca o revistă, un fasciol, dar ilustrațiile sunt îmbietoare, te provoacă să o deschizi și să afli povestea puiului de întuneric.

David, un băiețel cu imaginația bogată caracteristică unui copilaș, face din totul o poveste. El o are alături în aventurile sale pe sora lui mai mare, care îl însoțește și îl ajută ca o soră mai mare responsabilă.

Intr-una din aventurile lor găsesc un pui de întuneric, pe care încearcă să îl ajute să … stea departe de locuri luminoase. Astfel, David trece în revistă toate locurile de care îi era până atunci frică, și puiul de întuneric îl ajută să le vadă în altă lumină. Apoi îi găsesc un culcuș perfect, un loc de care lui David îi era foarte frică, dar unde puiul de întuneric se simte foarte bine.

Pe parcursul întregii povești asteptăm cu nerăbdare să vedem unde își va găsi culcuș puiul de întuneric, acțiunea fiind frumos construită. În aventurile lui David apar clișee din copilaria noastră din spatele blocului, unele din ele fiind de neînțeles pentru copiii de azi, dar puțină nostalgie e bună pentru părinții ce vor citi cartea.

Vindecă frica de întuneric? Nu imediat, dar cu siguranță îi ajută mult pe cei mici în lupta lor cu întunericul, luptă imaginară pentru noi, dar atât de reală pentru ei. Povestea ne oferă și un model tare bun pentru cum se comportă o soră mai mare cu fratele ei, cum îl ajută și îl ocrotește. Ilustrațiile sunt clare și sugestive, reușind să te poarte în căutarea locului potrivit pentru puiul de întuneric, ca și cum ai fi alături de cei doi copilași.

Cartea se adresează copiilor cu vârste între 3 și 6-8 ani, dar textul este puțin cam lung. Copiii mei au stat cu sufletul la gură asteptând să afle deznodământul. Dacă cel mic nu are răbdare la o carte mai lungă, povestea poate fi parafrazată ușor.

Prezentare

”Lui David îi este frică de întuneric. E convins că sub patul lui stau pitiţi monştri, care abia aşteaptă bezna ca să-l înşface de picioare. Insă atunci când David şi sora lui găsesc un pui de întuneric rătăcit şi speriat, e momentul ca băieţelul să-şi învingă teama şi să dobândească un nou prieten.” Maria Surducan

Autor: Maria Surducan
An aparitie: 2012
Categoria: Literatura Universala
Editura: BENEFICA
Format: 21×29 cm
Nr. pagini: 20

 

Poți cumpăra cartea de aici sau aici.

 

Wrap Up

David și puiul de întuneric

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Acordul tau pentru colectarea datelor este obligatoriu

*

Sunt de acord ca FiledeVis.ro sa colecteze numele si emailul meu pentru a-mi raspunde solicitarii