Alexandru Mitru

4 aprilie 2017 Mariana Rusu

am

Alexandru Mitru a fost un prozator român, autor de literatură pentru copii şi tineret. Numele lui  este astăzi mai puţin cunoscut decât numele cărţii datorită căreia a rămas în memoria colectivă, şi anume „Legendele Olimpului”. Alexandru Mitru s-a născut pe 6 noiembrie 1914, într-o familie de muncitori săraci, în Craiova, şi a murit la Bucureşti, la 19 decembrie 1989, exact înainte să înceapă Revoluţia, cu câteva săptămâni înainte de căderea comunismului. Avea 75 de ani.

În 1932, a debutat cu nuvela „Păpuşa”, iar în 1976, după peste patru decenii de activitate intensă, a primit „Placheta Premiului European” pentru întreaga operă si merite deosebite în literatura pentru copii şi tineret”. În 1967, primise Premiul Uniunii Scriitorilor. Alexandru Mitru a fost un scriitor fecund, care s-a bucurat în acea perioadă de o mare popularitate, mai ales în rândul tinerilor. Începind cu volumul „Copiii muntelui de aur”, în 1954, Alexandru Mitru îşi anexează un domeniu care se va dovedi extrem de fertil, mai ales în acel ciontext istoric: mitosul autohton, istoria naţională, mergând şi spre alte zone.  A prelucrat pe linia lui Ispirescu legende despre originea unor locuri, munţi sau râuri, texte extrem de iubite, apoi a trecut la scrieri istorice.

Dar cartea cea mai importantă, cea care i-a şi adus popularitatea, rămâne „Legendele Olimpului” (1960-l962), ciclu de povestiri inspirate din mitologia greacă, povestiri ce au jucat un rol însemnat în apropierea publicului tânăr din România de bazele gândirii şi de istoria mitică a Greciei Antice. Lucrarea poate fi pusă în corespondenţă cu Legendele şi miturile Greciei Antice, elaborată de către autorul rus N.A. Kun. Cartea Legendele Olimpului este structurată în două volume: „Zeii”, volum în care este descris  panteonul grecesc, iar „Eroii” relatează biografiile eroilor legendari ai acestui popor.

A doua lucrare importantă este Din marile legende ale lumii, o antologie din miturile celebre ale omenirii  cum ar fi povestea lui Tristan și a Isoldei, povestea regelui Arthur și a Cavalerilor Mesei Rotunde,  povestea lui Rodrigo Diaz de Bivar, supranumit Cidul și nu în ultimul rând o povestire a uneia dintre cele mai cunoscute și pe larg analizate teme, epopeea viteazului Ghilgameș.

Alexandru Mitru este, de asemenea, autorul volumului Povești despre Păcală și Tândală, unde este pusă în evidență viața țăranului român.

Volume publicate:

  • Păpușa, București, 1932 Papusa lu Mos Costache
  • Albumul de geografie, Buc., 1951
  • Povestea ielelor, Buc., 1951
  • Supărarea lui Dincă, Buc., 1953
  • Inima mamei, Buc., 1954
  • Copiii muntelui de aur, Buc., 1954 (Muntele de aur, Buc., 1974)
  • În țara legendelor, Buc., 1956
  • Povești cu tâlc, Buc., 1956
  • Trandafirul roșu, Buc., 1956
  • Basmele mării, Buc., 1957
  • Palatul de argint, Buc., 1958
  • Isprăvile viteazului Heracle, Buc., 1959 (piesă de teatru de păpuși)
  • Legendele Olimpului, I-II,  Buc., 1960-1962; ediție îngrijită și prefață de Demostene Botez, Buc., 1983
  • Alte povești cu tâlc, Buc., 1961
  • Povești despre Păcală, Buc., 1961
  • Din marile legende ale lumii, I-II, 1963-1965
  • Găina cu ouăle de aur, Buc., 1963
  • Flori pentru Mihaela, Buc., 1964
  • Întoarcerea lui Neghiniță, Buc., 1966
  • Săgeata căpitanului Ion, Buc., 1967
 

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Acordul tau pentru colectarea datelor este obligatoriu

*

Sunt de acord ca FiledeVis.ro sa colecteze numele si emailul meu pentru a-mi raspunde solicitarii