Barbu Ștefănescu Delavrancea

11 aprilie 2017 Mariana Rusu
bsd 1

Barbu Ștefănescu Delavrancea

Astăzi se împlinesc 159 de ani de la nașterea lui Barbu Ștefănescu Delavrancea, părintele literar al lui Neghiniță, cel „frumos ca o piatră scumpă; şi era mic cât o neghină; şi avea nişte ochişori ca două scântei albastre, şi nişte mâini şi picioruşe ca nişte firişoare de păiajen.”

Cel mai mic din cei nouă copii ai „starostelui căruţaşilor” din  Delea – Nouă, sat din apropierea capitalei, devenit cu timpul o mahala a Bucureştiului,  Ştefan Tudorică Albu, vrâncean la origine şi al Ianei, oameni simpli, Barbu Ștefănescu Delavrancea s-a născut la 11 aprilie 1858.

Primul contact cu alfabetizarea îl are prin intermediul diaconului Ion Pestreanu de la biserica Sf. Gheorghe cel Nou. În anul 1866 se înscrie în clasa a doua la Şcoala de băieţi nr. 4, unde institutorul Spiridon Danielescu îi adaugă la nume sufixul „escu” care-i transformă numele din Ştefan în Ştefănescu. După două clase se transferă la Şcoala Domnească, unde le va face pe ultimele două. Urmează liceul la „Gheorghe Lazăr”, prima clasă, şi pe celelalte şapte la „Sf. Sava”. În anul 1878 se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti.

În literatură debutează în anul 1878 cu volumul de poezii intitulat Poiana lungă, semnat „Barbu”, iar în anul 1883 debutează ca nuvelist cu opera Sultănica, urmează Bunicul, Bunica, Domnul Vucea şi, mai ales, Hagi Tudose (1903). Din anul următor publică sub pseudonimul „Delavrancea”. Inspirându-se din folclor, a lăsat câteva basme de o neasemuită frumuseţe: Neghiniţă, Palatul de Cleştar, Dăparte, Dăparte, Moş Crăciun etc. Barbu Ştefănescu Delavrancea este cunoscut publicului larg mai ales pentru trilogia sa istorică: Apus de soare (1909), Viforul (1910), Luceafărul (1910), plină de un suflu romantic.

Activitatea sa publicistică constă în colaborarea cu ziarele „România Liberă” şi „Epoca” (din 1884), al căror redactor a fost; în 1887 conduce, pentru o scurtă perioadă, „Lupta Literară” iar din anul următor devine redactor la revista lui B.P.Hașdeu, „Revista Nouă” şi colaborator la „Democraţia” şi „Voinţa naţională”; din1893 începe colaborarea cu „Literatura şi ştiinţa” lui Constantin Dobrogeanu-Gherea. Alte publicaţii la care a colaborat de-a lungul timpului au fost: „Revista Literară”, „Familia”, „Românul”.

Datorită operei sale extrem de laborioase, în anul 1912 devine membru al Academiei Române. La 29 aprilie 1918 Barbu Ștefănescu Delavrancea moare la Iași și este înmormântat la Cimitirul „Eternitatea”.

Nuvele și povestiri

  • Sultănica (1885)
  • Apă și foc
  • Sorcova (1885)
  • Odinioară
  • De azi și de demult
  • Văduvele
  • Liniște (1887)
  • Paraziții (1892)
  • Trubadurul (1887)
  • Zobie
  • Milogul
  • Înainte de alegeri
  • Iancu Moroiu
  • Domnul Vucea
  • Bursierul
  • Șuier
  • Răzmerița
  • Bunicul
  • Bunica
  • Boaca și Onea
  • Micuții
  • Angel Demetriescu
  • Irinel
  • Hagi-Tudose (1903)

Basme

  • Neghiniță
  • Norocul dracului
  • Moș Crăciun
  • Palatul de cleștar
  • Dăparte, dăparte
  • Delavrancea
  • Stăpânea odată (1909)

Poveștile lui Barbu Ștefănescu Delavrancea le găsiți aici.

povestiDacă sunteți client Orange și aveți un smartphone cu Android, puteți downloada aplicația Povești de pe Google Play și să ascultați/colorați/să vă jucați cu poveștile Bunica și Bunicul. În plus, aveți să multe alte povești gratuite.

 

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

* Acordul tau pentru colectarea datelor este obligatoriu

*

Sunt de acord ca FiledeVis.ro sa colecteze numele si emailul meu pentru a-mi raspunde solicitarii