Ion Creangă, povestitorul copilăriei

Ion Creangă. Simpla rostire a numelui marelui scriitor trezește o mică nostalgie în sufletul fiecărui român, care a răsfoit amintirile copilăriei de pe malul Ozanei cea frumos curgătoare sau a zâmbit la snoavele personajelor din poveștile ticluite cu atâta har de bălaiul Nică ajuns la maturitate.

Viața nu i-a oferit însă multe bucurii dascălului ce a văzut lumina zilei într-o zi de 1 martie în Humulești. Anul acesta s-au împlinit 180 de ani de la nașterea lui Ion Creangă.
Ion Creangă este povestitorul care a conservat lumea tradiţională a satului moldovean în opera sa. Criticii literari, dar şi cei care l-au cunoscut spun că, deşi a trăit mare parte a vieţii sale la oraş, Creangă a rămas acelaşi ţăran humuleştean cu apucăturile sale rurale şi anecdotele sănătoase pline de tâlc ale muntenilor nemţeni.
Ion Creangă, humuleşteanul care a redefenit povestitul în cultura română, face parte din careul de aşi al literaturii româneşti, alături de Ion Luca Caragiale, Mihai Eminescu şi Ion Slavici. A trăit în cea mai mare parte a vieţii sale la Iaşi, în minunata capitală a Moldovei, un oraş cosmopolit, care depăşea în plin secol XIX, din punct de vedere al culturii, Bucureştiul, capitala de iure şi de facto a ţării.
Ion Creangă a fost în, Iaşiul mijlocului de secol al XIX lea, un factor al progresului. Dorea să revoluţioneze lumea arhaică. Dorea să reformeze Biserica, răzvrătindu-se, avea idei progresiste şi era un dascăl care mergea după noi metode, inovative în a-şi educa învăţăceii, un adevărat profesor de modă nouă. Era şi un intelectual, frecventa teatrul şi saloanele Junimii, citea şi studia. Cu toate acestea, contemporanii săi, dar şi criticii, spuneau că din ”orăşanul” Creangă, răzbătea ”ţărănia” sănătoasă a lui Nică. De altfel, singur recunoştea că, în esenţă, este un ţăran.

Trebuie să amintesc aici și despre prietenia care l-a legat pe Ion Creangă de Mihai Eminescu. După numirea sa, în 1875, ca revizor şcolar, Mihai Eminescu a întreprins inspecţii şcolare în mai multe zone. Cu acest prilej, Eminescu l-a descoperit pe învăţătorul Ion Creangă. Prietenia între ei s-a legat imediat. Eminescu a trimis ministrului un elogios raport prin care-i aducea la cunoştinţă „opera acestui modest dascăl”. Apoi, tot el îl va lua „mai cu vorba, mai cu forţa”, pe Creangă, la „Junimea”, unde a citit „Soacra cu trei nurori”.
Ascultându-i povestirile despre copilăria lui, Eminescu l-a îndemnat să scrie aceste amintiri, să se bucure și alții de ele: „Bădiţă Ioane, mă supăr tare pe matale, dacă nu scrii aceste amintiri. Ele ar putea alcătui cea mai atrăgătoare carte de povestiri în limba română, s-o citească şi cei mici şi cei mari.” Ascultând sfatul prietenului său drag şi al altora, Ion Creangă a scris minunatele sale „Amintiri din copilărie”.
La câteva luni de la moartea (la 15 iunie 1889) lui Eminescu, în 1889, în noaptea de Anul Nou, se stinge la Iaşi, fiind înmormântat în cimitirul „Eternitatea”.