Astăzi se împlinesc 159 de ani de la nașterea lui Barbu Ștefănescu Delavrancea, părintele literar al lui Neghiniță, cel „frumos ca o piatră scumpă; şi era mic cât o neghină; şi avea nişte ochişori ca două scântei albastre, şi nişte mâini şi picioruşe ca nişte firişoare de păiajen.” Cel mai mic din cei nouă copii ai „starostelui căruţaşilor” din Delea – Nouă, sat din apropierea capitalei, devenit cu timpul o mahala a Bucureştiului, Ştefan Tudorică Albu, vrâncean la origine şi al Ianei, oameni simpli, Barbu Ștefănescu Delavrancea s-a născut la 11 aprilie 1858. Primul contact cu alfabetizarea îl are prin intermediul diaconului Ion Pestreanu de la biserica Sf. Gheorghe cel Nou. În anul 1866 se înscrie în clasa a doua la Şcoala de băieţi nr. 4, unde institutorul Spiridon Danielescu îi adaugă la nume sufixul „escu” care-i transformă numele din Ştefan în Ştefănescu. După două clase se transferă la Şcoala Domnească, unde le va face pe ultimele două. Urmează liceul la „Gheorghe Lazăr”, prima clasă, şi pe celelalte şapte la „Sf. Sava”. În anul 1878 se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti. În literatură debutează în anul 1878 cu volumul de poezii intitulat Poiana lungă, semnat „Barbu”, iar în anul 1883 debutează ca nuvelist…