300X250 1
0
10/10
Fabulafia Nr. 4

Nu credeam să pot să povestesc vreodată cu încântare maximă despre vreo revistă. Dar, Fabulafia ne surprinde plăcut de fiecare dată. Mulțumim editurii Merlin Books pentru frumoasa surpriză. Am povestit despre primele numere din Fabulafia, pe scurt aici, dar aș vrea să vă ajut să descoperiți frumusețea fiecărui număr, așa că o să încerc să vă povestesc despre fiecare în parte. Fabulafia este o revistă-carte cu povești și povestiri ale unor autori și ilustratori români contemporani, în care veți descoperi o lume minunată și surprinzătoare. În primul rând remarcăm calitatea excepțională a revistei, hârtia coperților, a paginilor, culorile vii și atrăgătoare, un lucru foarte important pentru a atrage copilul spre carte și a-i trezi interesul în descoperirea poveștilor care se ascund printre rânduri. Cel de-al patrulea număr al revistei propune o rubrică nouă – Sonofabula -, dar şi o reîntâlnire cu deja cunoscutele „Puncte prin Artă”, „Franţuzeşte-te cu Popesco!”, „Learn Enghlish”, „Vocea Copiilor” sau „Funny Science”. Cuprinsul revistei seamănă cu un labirint, iar descoperirea fiecărei povești devine o aventură. Urmărim firul labirintului și hotărâm împreună cu copilul, la ce poveste, bandă desenată sau activitate să ne oprim. Chiar dacă este recomandată copiilor de 7-12 ani, eu o recomand cu mare încredere…

Fabulafia

Demult, în copilaria mea am cumpărat un almanah pentru copii. Am citit pe nerăsuflate povestirile, am rezolvat toate exercițiile logice, m-am amuzat de glumele găsite acolo. Asta se întâmpla în anii 80. De atunci, caut ceva asemănător fie pentru mine (copilul din mine încă mai trăiește), fie pentru băieții mei. Revistele și almanahurile pentru copii au apărut și dispărut, unele au rezistat doar câteva numere dar niciuna nu a reușit să-mi trezească interesul. Dar iată că o echipa talentată de tineri scriitori și artiști desenatori își demonstrează valoarea în revista pentru copii FABULAFIA. De la banda desenată, realizată de cei mai talentați artiști ai noștri, la poezie, de obicei amuzantă, sau de la povești cu vrăjitoare și spiriduși, la povești încrucișate, adică scrise și de copii. Mai găsim știința ludică, interviuri, reportaje, concursuri, scurte și amuzante lecții în engleza sau franceza și rubrici interactive. Ce mai, un tumult de bun gust, culoare, liric, joc puse la un loc în revista Fabulafia. Daca este bună sau nu, ar trebui să-l las pe băiatul meu, Petru, de 9 ani să spună. De fapt, nu a mai lăsat revista din mână până nu a terminat tot de citit. Am făcut aici și acum…