Când vine Craciunul? 24 de povești de citit împreună în așteptarea Crăciunului – Antonie Schneider

28 octombrie 2017 Madalina Rusu

9.7

Povestile

10.0/10

Ilustrații

10.0/10

Mesaje pozitive

10.0/10

Mesaj crestin

9.0/10

Personaje

9.5/10

Ce mi-a plăcut

  • este o minunată carte de advent
  • povestea e o călătorie
  • valorile morale transmise pe tot parcursul cărții
  • aventurile ursulețului din poveste
  • Ilustrațiile calde și pline de viață

Ce nu mi-a plăcut

  • ocazional, tonul moralizator al mămicii urs

Toamna cea colorată se apropie de sfârșit. Vremea e tot mai mohorâtă și frigul ne provoacă să ne scoatem hainele groase din dulap. Copiii deja se gândesc la zăpadă, la vacanță, la … Crăciun. La Moș Crăciun. Și încep deja listele pentru Moșu… Oare acest lucru este ceea ce ne dorim pentru copiii noștri de Crăciun? Cadouri, peste cadouri, dorințe, dulciuri frumos colorate și iarăși cadouri?

Dorința cea mai arzătoare a copiilor este să stea mai mult cu noi, părinții, doar că nu știu că pot trece acest lucru pe lista lor de dorințe. Noi vrem să le transmitem adevăratul spirit al Crăciunului, dar uneori nu știm cum.

În această perioadă încep să mă gândesc la cărțile de iarnă care le vom citi la gura sobei, adică pe covorul pufos așezat lângă caloriferul decorat ca un șemineu :), sau lângă brăduțul nostru mititel pe care îl scoatem prin 6 decembrie din cutie și îl tot decorăm până la Crăciun. Sunt multe cărți de Crăciun cu coperți frumos decorate care s-au dovedit a fi total nepotrivite pentru copii. Am dat peste cărți „de Crăciun” care aveau povești înfiorătoare, sau prea moralizatoare, deci fiți atenți ce cumpărați și aruncați măcar o privire peste text înainte de a citi cartea împreună cu copiii.

De câțiva ani, am început să folosim un calendar de advent, nu cu ciocolată, ci cu povești și activități de făcut împreună. Advent-ul (din latină “adventum” care înseamnă “venire”) este perioada de 24 de zile dinainte de Crăciun, se sărbătorește de sute de ani în familiile catolice. Obiceiul a fost preluat încet de alte religii creștine, și, mai nou, Advent-ul se sărbătorește și în familii ce nu au legături cu vreo biserică. Noi alegeam o poveste de iarnă pentru fiecare seară și uneori apucam să facem și o activitate împreună (un glob mic, o felicitare pentru bunici, sau jucăm un joc). Cu poveștile era tare greu, fiind atât de puține opțiuni pe piață.

24 de povesti de Craciun COPERTA

Din fericire, Editura Cartea Copiilor ne aduce anul acesta o minunată carte special concepută pentru a pregăti micile suflețele de Crăciun – Când vine Crăciunul? 24 de povești de citit împreună în așteptarea Crăciunului.

Spre deosebire de alte cărți de Advent (care conțin povești independente, fără o legătură între ele), aici avem un buchet de povestioare despre o călătorie cuprinse într-o poveste. Un ursuleț nerăbdător vrea să știe când vine Crăciunul (câți pitici nu avem pe-acasă care să se identifice cu el?) și mama îi propune să îi spună câte o poveste în fiecare seară până la Crăciun (câți copii nu ar dori și ei acest lucru?). Și astfel începe povestea din poveste, călătoria unui ursuleț spre Betleem. În drumul său, condus de o stea strălucitoare, ursulețul trece prin păduri întunecate, un deșert fierbinte, munți acoperiți cu zăpadă și  întâlnește o mulțime de viețuitoare, mici și mari (chiar foarte mari) cu care împarte o parte din drum și bucuria călătoriei. Toată lumea are o singură dorință, aceea de a ajunge la Betleem, să-l vadă pe regele care se va naște. Aventurile ursulețului sunt pline de acte de curaj, bunătate, grijă și dragoste, miracole și prietenie, și se încheie minunat în seara de Ajun.

Povestioarele sunt scurte, la prima privire par chiar prea scurte. Dar cuvintele, puține cum sunt, vin încărcate de semnificație, de dragoste, pace și bucurie. Fiecare poveste se încheie cu un îndemn, sfat sau învățătură pentru ursulețul cel mic. Unele sunt parcă desprinse din Scripturi, altele sunt cuvinte de încurajare, pline de speranță, răbdare și dragoste, de îndemn la fapte bune. Acestea lasă loc de discuții în familie după placul și credința fiecăruia. Aici și acum e momentul când se transmit valorile noastre copiilor.

01           02

Cartea are un mesaj creștin puternic dar blând. Nu forțează nota, nu impune crezuri și ritualuri. Mai degrabă ne invită să ne bucurăm alături de micul protagonist în așteptarea Crăciunului, și să împrăștiem în jurul nostru lumină, dragoste, blândețe, bunătate. Vorbește despre Betleem, despre nașterea Mântuitorului, despre îngeri și generozitate, despre Moș Nicolae și ajutorarea celor în nevoie, despre minuni și ajutor divin, despre Dumnezeu.

Succesiunea poveștilor pare naturală, deci cererile ursulețului pentru o anumită poveste mi s-a părut un pic forțată, deorece mama povestea călătoria ursulețului deci ea ar fi trebuit să aleagă povestea în fiecare seară. Am presupus că s-a oferit puțină libertate puiuțului de a-și alege povestea.

Ce nu mi-a plăcut

  • Tonul mămicii urs este uneori moralizator, ca cea-care-le-știe-pe-toate, dar nu atât de mult încât să confere cărții această direcție.
  • Indemnurile creștine din carte sunt un pic mult pentru mine, aș fi preferat o abordare mai laică a valorilor morale, DAR, mi-a plăcut că nu e deloc agasantă.

03                                04

Cartea nu este foarte frumoasă . Știu sigur că vor fi sute, chiar mii, de copii care o vor iubi. E o carte delicioasă, pe care eu am citit-o dintr-o suflare. Ilustrațiile sunt pline de căldură, învăluite într-o lumină blândă și ușor de iubit. Abia aștept să țin cartea tipărită în mâini.

Acest cadru minunat al poveștilor de Advent ne ajută mult în perioada ce precede Crăciunul. Cartea e concepută să fie citită pe îndelete, o poveste pe zi, și ar fi tare drăguț să faceți acest lucru. Răbdarea copiilor e mare, doar să avem încredere în ei și să respectăm și noi această regulă.

Va doresc lectură plăcută și un Crăciun plin de iubire, pace și …. cărți!

Mulțumesc mult editurii Cartea Copiilor și Citim Împreună Romania pentru șansa de a scrie această recenzie. Cartea o veți putea găsi în curând la Editura Cartea Copiilor, în librării și la Târgul de Carte Gaudeamus.

Cartea o puteți cumpăra de aici.

 

Wrap Up

  • 10/10
    Povestile
  • 10/10
    Ilustrații
  • 10/10
    Mesaje pozitive
  • 9/10
    Mesaj crestin
  • 9.5/10
    Personaje

Ce mi-a plăcut

  • este o minunată carte de advent
  • povestea e o călătorie
  • valorile morale transmise pe tot parcursul cărții
  • aventurile ursulețului din poveste
  • Ilustrațiile calde și pline de viață

Ce nu mi-a plăcut

  • ocazional, tonul moralizator al mămicii urs

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Acordul tau pentru colectarea datelor este obligatoriu

*

Sunt de acord ca FiledeVis.ro sa colecteze numele si emailul meu pentru a-mi raspunde solicitarii