Monday – Andra Pintican

21 noiembrie 2020 Carmen Mihalca

10

exerciții de autocunoaștere foarte interesante

10.0/10

mesaje ușor de parcurs

10.0/10

metode practice

10.0/10

redescoperire

10.0/10

grafică interesantă, care o face ușor de parcurs

10.0/10

Personal development tools Monday book Scoala de HR 1Monday a ajuns la mine la momentul oportun. A ajuns atunci când poate nu știam că tot ce am nevoie e acolo, în mine. Am nevoie, doar de câteva indicații și buumm! pot să realizez tot ce mi-am propus. Sau, poate nu chiar totul, că am vise mărețe :).

Și când nu mai pot, să știu să să descopăr că mai pot un pic.

Tot ce ai nevoie este deja în tine, dar ai nevoie de cineva să îți spună asta. Poate că auzi în jurul tău toate aceste sfaturi, dar le ignori, trec pe lângă urechea ta și nu lasă nimic în urmă.

Oare de ce?

Uneori își propui să faci schimbarea.

Vrei să slăbești. Începi de luni.

Vrei să mergi la sală. Începi de luni.

Vrei să îți schimbi locul de muncă sau să începi un proiect nou. Începi de luni.
De câte ori nu ți-ai pus în minte că de luni faci schimbarea, de luni slăbești, de luni mănânci mai sănătos… Și lunea venea, lunea trecea și venea alta.

Monday e aici să te ajute să faci asta. Începe de luni programul care ține 2000 minute și nu trișa!

Scrie în Monday, desenează, varsă-ți neputința, succesul, recunoștința. Cartea NU o să te critice. Doar o să te ajute să treci la următorul pas.

Începe cu un somn bun, de ce nu? Și, continuă cu recunoștință, cu autocunoaștere, cu acceptare a propriei persoane, cu zi în care nu faci nimic, cu o zi de autodepășire, cu o zi productivă, cu încă și încă o zi de… dar te las pe tine să descoperi ce poate face Monday pentru tine.

Dă-mi și mie de veste, într-un comentariu, mai jos.

Monday Gifts that Matter Scoala de HR

 

Despre MONDAY – self developement book

Să recunoaștem; dacă ar exista o soluție magică împotriva procrastinării, am cumpăra-o cu toții! Știm că nu e întocmai ușor să treci la ACȚIUNE atunci când ai nevoie de o schimbare!

Nu și de acum încolo, pentru că a apărut Monday: o carte de auto-dezvoltare bazată pe micropași și exerciții concepute pentru a trece la acțiune și performanță!

Cadoul ideal pentru angajați, prieteni sau colegi – cumpără-o acum!

 

Despre Andra Pintican

Andra Pintican trainer Scoala de HR 300x300 1În peste 12 ani de experiență în varii industrii, Andra și-a confirmat că adevărata ei pasiune sunt oamenii.

Urmăriți un interviu interesant cu Andra Pintican.

Indiferent de rolul din care îi servește, fie că e vorba de consultanță de business, consiliere profesională, mentorând studenți sau antrenând echipe de management, scopul ei este mereu pe facilitarea descoperirii potențialului celor din jur.

A fondat diverse proiecte pe Leadership, Wellbeing Organizational, Servicii HR și Educație. Indiferent de tipul de proiect, are un singur focus: să îi ajute pe oameni să își descopere potențialul și să acționeze asupra lui.

Anul 2020 îl dedică cercetării efectului negativ al practicilor toxice de management asupra angajatului, echipelor și, nu în ultimul rând, asupra organizațiilor și societății.

Așa că,  intervievează 1.300 de oameni, pentru a afla ce ne dorim cu adevărat de la liderii noștri, definind astfel portretul Liderului de care avem cu adevărat nevoie în cartea “Șefi versus Lideri în România”.

 

Wrap Up

  • 10/10
    exerciții de autocunoaștere foarte interesante
  • 10/10
    mesaje ușor de parcurs
  • 10/10
    metode practice
  • 10/10
    redescoperire
  • 10/10
    grafică interesantă, care o face ușor de parcurs

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Acordul tau pentru colectarea datelor este obligatoriu

*

Sunt de acord ca FiledeVis.ro sa colecteze numele si emailul meu pentru a-mi raspunde solicitarii