Nu vreau la culcare! – Astrid Lindgren

16 aprilie 2016 Madalina Rusu

Nu vrea la culcare! de Astrid Lindgren

Nu vrea la culcare! de Astrid Lindgren
9

poveste

8.0 /10

ilustratii

8.0 /10

experința lecturii

9.0 /10

traducere

10.0 /10

calitate ediție

10.0 /10

Ce mi-a plăcut

  • Ajută copiii să înțeleagă necesitatea mersului la culcare
  • Povești cu animale simpatice
  • Povestea începe cu o problemă reala a multor părinți
  • Ilustrațiile sunt pline de culoare

Ce nu mi-a plăcut

  • Atitudinile nepotrivite ale unor părinți
  • Ilustrția cu iepurașii din baie
  • numele greu de pronunțat ale personajelor

Băiețelul meu, ce are aproape patru ani, are o dorință mare – să nu mai existe noapte niciodată! De ce? Pentru că nu vrea la culcare! Așa am ajuns să citim multe cărți despre somn și mersul la culcare. Una dintre cele mai bune este cea scrisă de Astrid Lindgren, și care are ca protagonist un băiețel de cinci anișori care… ați ghicit – nu vrea să meargă la culcare!

Copiii se îndrăgostesc repede de Lasse, mai ales cei ce se identifică cu multele lui dorințe de dinainte de culcare “întâi să….”, astfel că, atunci când încep povestioarele cu tâlc ei sunt deja cuprinși de vrajă, și se lasă purtați în lumea poveștilor cu tot sufletul.

Povestea este de fapt un șir de povești care le amintesc copiilor de evenimentele plăcute de peste zi ale unor puiuți de animale, și apoi îi ajută să se liniștească și să se pregătească de somn. Poveștile sunt incitante și captivante, reușind să țină copiii cu năsucurile lipite de carte până la sfârșit. De multe ori citim cartea de două ori la rând, prima dată ne bucurăm de aventurile de peste zi ale personajelor din poveste, și povestim și despre ale noastre, iar a doua oara ne concentrăm pe mersul la culcare.

Ilustrațiile spun povestea în imagini, urmărind acțiunea îndeaproape și fiind foarte ample și clare, umplând paginile de culoare și magie. Mie îmi plac în mod deosebit pentru detaliile simpatice de pe fiecare pagină, de unde reiese că ilustratorul a citit povestea, și nu numai, ci a citit-o cu inima și ochii unui copil.

Nu mi-au plăcut situațiile prezentate în care puiuții de animale sunt prea neastâmpărați – iepurașii de sar în paturi și distrug baia, atitudinea unor părinți din poveste (nepăsare, ceartă pe nedrept, provocarea fraților la întrecere, momirea veverițelor cu bomboane pentru a merge la culcare).

Vă invit cu drag să descoperiți secretul doamnei Lotten în paginile cărții „Nu vreau la culcare!” și să adormiți cu Lasse împreună.

Vârsta recomandată de editură, 2-7 ani, depinde de cât de mult le plac copiilor poveștile. Textul e puțin lung pentru copiii mai mici, dar îl puteți parafraza acolo unde e nevoie. La noi, povestea e îndrăgită de amandoi copiii (4 si 8 ani).

Descriere

Toți copiii trebuie să meargă seara la culcare. Sigur, așa spun părinții. Dar de ce trebuie? Cum să pierzi atâta timp cu strânsul jucăriilor, spălatul pe dinți, îmbrăcatul în pijamale, când sunt multe alte lucruri interesante și distractive de făcut? Cum să stai într-un loc și să dormi în loc să alergi, să țopăi și să strigi prin toată casa?

Autor: Astrid Lindgren
Ilustrator: Ilon Wikland
Traducator: Claudia Nystrand
Editura: Cartea Copiilor
Numar pagini: 32
ISBN: 978-606-8544-11-3

Data recenziei – 25 mai 2015

Sursa cărții recenzate – cadou editura Cartea Copiilor

Găsești cartea de cumparat aici.

 

Wrap Up

Nu vrea la culcare! de Astrid Lindgren

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *