galetusa
0
9.2/10
Ai umplut găletușa azi? – Carol McCloud

Ai umplut găletușa azi? – un ghid pentru fericirea cotidiană a copiilor, este una dintre cărțile pe care mi le doream de ceva vreme și era pe lista mea de dorințe de pe Bookdepository. Când am văzut-o pe raft la Bookstory nu mi-a venit să cred! Nici nu știam că a fost tradusă. Așa că am luat-o acasă și abia am așteptat să o citesc cu copiii. Cartea este una practică, ce ne învață cum să ne gândim la faptele noastre de peste zi și cum să ne evaluăm starea noastră de spirit. Găletușa pe care fiecare din noi o poartă este de fapt nivelul nostru de fericire la un moment dat. Se introduce sintagma a umple găletușa ce presupune orice acțiune pe care o facem pentru a aduce bucurie nouă sau altora. Am citit-o cu plăcere, ne-am oprit des pentru a căuta exemple din viața noastră, a fiecăruia. Cartea e foarte utilă pentru a învăța copiii să fie recunoscători pentru ceea ce au, pentru a-i îndruma să își producă ei singuri fericirea făcându-le celorlalți mici bucurii. Se insistă pe valoarea gesturilor simple, a unui zâmbet sau cuvânt de încurajare. Se vorbește despre agresivitate, și acele persoane care obișnuiesc să…

fara porecle coperta
0
10/10
Fără porecle! – Diana-Mihaela Tenciu

Fără Porecle! a ajuns în mâinile noastre în momentul cel mai potrivit, și anume înainte de începerea școlii. Viața îți dă întotdeauna unelte potrivite, la momentul potrivit. Trebuie doar să le vezi și să știi să le folosești. Așa e și această carte. Un instrument potrivit pe care trebuie să știi să îl folosești. Inițial am zis să citesc cartea singură și apoi împreună cu copilul, dar acesta, când a vazut-o a insistat să o citim imediat. ” – Mami, această carte e despre prieteni. Uite, si despre un băiat care vrea să fie prieten cu ceilalți. – De unde știi tu asta? l-am întrebat. – Uite, vezi cum prietenii stau împreună și băiețelul în verde e supărat? Nu știe cum să fie prieten cu ceilalți.” Și, uite așa, doar din ilustrația de pe copertă băiețelul meu a sustras întreaga esență a acestei cărți. „Fără porecle” este o carte despre prietenie. Dar, mai presus de asta, este o carte despre un fenomen îngrijorător și în contină creștere – bullyingul. Conform Wikipedia: Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Cuvântul „bullying” nu are o traducere exactă în limba română, însă…