aventurile lui remy in lumea lui tot ceea ce
0
10/10
Aventurile lui Remy în lumea lui Tot ceea ce există – Nicoleta Mariana Orlea

Ieri am terminat de citit împreună cu băiețelul meu de 10 ani,  cartea „Aventurile lui Remy în lumea lui Tot ceea ce există” de Nicoleta Mariana Orlea. Mai bine zis, el a terminat de citit ultima povestire din carte. Ne-am bucurat și ne-am întristat să facem cunoștință cu Remy și iar ne-am bucurat și iar ne-am întristat. Poate vă întrebați de ce. Pentru că, e prima carte pe care am citit-o și care spune povestea lumii unui copil cu autism. Am citit și recitit fiecare întâmplare prin care trecea Remy și am fost acolo cu sufletul la gură la fiecare pas pe care l-a făcut, la fiecare nouă achiziție, la primele cuvinte rostite, la fiecare zâmbet. Este o carte magică. Te poartă prin sentimente, trăiri, dureri, neînțelegeri, evoluție, involuție și achizițiile unui copil cu totul special. De ce a durat mult să citim această carte și de ce o iubim? E greu de explicat lumea unui copil cu autism, mai ales dacă nu ai intrat în contact cu unul. Iar, al meu copil a fost curios să afle cât mai multe despre acești copii cu totul speciali. Așa că, după fiecare poveste, am căutat explicații, am căutat informații despre autism….

Povestea Calitatilor Product image 2
0
10/10
Povestea calităților – poveste personalizată- Madeleine Matthews

Oare e important să îi educăm pe copii să își recunoască sentimentele, să își cunoască calitățile, să știe să și le recunoască și să le numească? Oare e important să le spunem cât sunt de curajoși, empatici, altruiști, curajoși, unici? Oare e important să descopere și alte calități pe care să le folosească de mici? La toate aceste întrebări și la multe altele veți găsi răspuns în cartea personalizată Povestea Calităților. Recomandată de la 4 ani, această carte personalizată îl transpune pe copilul tău în lumea mirifică a poveștilor în versuri, îi dezvoltă imaginația și, în același timp îl ajută să recunoască diverse calități atât de importante. Ilustrațiile sunt minunate și de ajută să iei o pauză de la citit și să le explorezi. Descoperi în ilustrații candoarea și delicatețea acestei povești. Povestea calităților  ajută copii să își descopere potențialul și resursele. Urmărind drumul colorat, copii se găsesc în mijlocul unor aventuri amuzante, fiindu-le oglindit prin lauda descriptivă cum ajutorul lor (sub forma de empatie, perseverenta, ascultare activa, creativitate etc) FACE DIFERENȚA… pentru protagoniștii întâlniți dar SURPRIZĂ, și pentru ei înșiși! Cartea are coperta cartonată, 16*19 cm, se personalizează cu numele atât pe copertă cât și pe filele din interior,…

galetusa
0
9.2/10
Ai umplut găletușa azi? – Carol McCloud

Ai umplut găletușa azi? – un ghid pentru fericirea cotidiană a copiilor, este una dintre cărțile pe care mi le doream de ceva vreme și era pe lista mea de dorințe de pe Bookdepository. Când am văzut-o pe raft la Bookstory nu mi-a venit să cred! Nici nu știam că a fost tradusă. Așa că am luat-o acasă și abia am așteptat să o citesc cu copiii. Cartea este una practică, ce ne învață cum să ne gândim la faptele noastre de peste zi și cum să ne evaluăm starea noastră de spirit. Găletușa pe care fiecare din noi o poartă este de fapt nivelul nostru de fericire la un moment dat. Se introduce sintagma a umple găletușa ce presupune orice acțiune pe care o facem pentru a aduce bucurie nouă sau altora. Am citit-o cu plăcere, ne-am oprit des pentru a căuta exemple din viața noastră, a fiecăruia. Cartea e foarte utilă pentru a învăța copiii să fie recunoscători pentru ceea ce au, pentru a-i îndruma să își producă ei singuri fericirea făcându-le celorlalți mici bucurii. Se insistă pe valoarea gesturilor simple, a unui zâmbet sau cuvânt de încurajare. Se vorbește despre agresivitate, și acele persoane care obișnuiesc să…