Mami nu mi-a spus – Babette Cole

O apariție tare așteptată. De când țin seminariile „Cum le vorbim copiilor despre sexualitate”, părinții întreabă mereu ce cărți pot folosi pentru a-i ajuta să vorbească cu copiii lor despre această temă, care îi face pe mulți să se fâstâcească. Până acum, oferta de carte în limba română era foarte slabă, mai ales pentru cei mititei. Mami nu mi-a spus este o carte potrivită pentru minunata vârstă de 4-8 ani, vârsta întrebărilor, când copiii sunt dornici de a afla cum se petrec lucrurile. Pentru ei, explicațiile clare, tehnice, sunt foarte potrivite. Copiii absorb informația repede, sunt curioși, interesați. La această vârstă este foarte ușor de discutat cu ei aspectele tehnice, și discuțiile sunt lipsite de bagaj emoțional, de rușine, jenă sau dezgust. Si aici este vorba nu numai despre ce li se întâmplă lor, dar și ce li se întâmplă celor din jur. Puteți folosi cartea și cu copiii mai mari, până la 12-14 ani. Pentru ei, vă recomand să citiți și Domnul și Doamna Hormon. Mami nu mi-a spus este foarte darnică și vă oferă multă libertate. Nu dă explicațiile ci doar pune întrebările. Este la alegerea părinților cum răspund la ele, astfel încât valorile și credințele personale să…

Pădurea fermecată – Enid Blyton

Primul volum din seria „Copacul Depărtărilor” ne-a atras prin coperta colorată, care promitea o carte interesantă. Inițial am cumpărat cartea pentru a o face cadou unei fetițe de 6 anișori, dar băiețelul meu de 4 ani jumate nu voia să o lase din mână. Așa că, seara înainte de culcare am început o călătorie fascinantă împreuna cu Beth, Frannie și Joe, personajele principale ale aceste cărți. Am descoperit Pădurea Fermecată văzută prin ochi de copil și abia așteptam să citesc următoarele capitole. Mărturisesc, că după ce citeam aproximativ 3 capitole pe seară, am ajuns să vreau sa aflu eu ce tarâm minunat o să fie în vârful Copacului Depărtărilor în capitolele următoare. Descriere Dacă credeai că ai citit toate cărţile despre copaci fermecaţi şi păduri misterioase, te așteaptă o mare surpriza. Trei fraţi Beth, Frannie şi Joe au parte de aventura vieții lor în pădurea de lângă noua lor casă. Împreună cu ei, vei întâlni cele mai neobişnuite personaje pe măsură ce urci tot mai sus pe crengile Copacului Depărtărilor: domnul Barbă-Lungă, doamna Spălăceală, Moş Cratiţă, Lună-Plină și zâna Mătăsuţă. Personaje surprinzătoare, care-şi poartă magia… în buzunare! Aventura nu se oprește aici. În vârful Copacului Depărtărilor se află periodic un…

Nu vreau la culcare! – Astrid Lindgren

Băiețelul meu, ce are aproape patru ani, are o dorință mare – să nu mai existe noapte niciodată! De ce? Pentru că nu vrea la culcare! Așa am ajuns să citim multe cărți despre somn și mersul la culcare. Una dintre cele mai bune este cea scrisă de Astrid Lindgren, și care are ca protagonist un băiețel de cinci anișori care… ați ghicit – nu vrea să meargă la culcare! Copiii se îndrăgostesc repede de Lasse, mai ales cei ce se identifică cu multele lui dorințe de dinainte de culcare “întâi să….”, astfel că, atunci când încep povestioarele cu tâlc ei sunt deja cuprinși de vrajă, și se lasă purtați în lumea poveștilor cu tot sufletul. Povestea este de fapt un șir de povești care le amintesc copiilor de evenimentele plăcute de peste zi ale unor puiuți de animale, și apoi îi ajută să se liniștească și să se pregătească de somn. Poveștile sunt incitante și captivante, reușind să țină copiii cu năsucurile lipite de carte până la sfârșit. De multe ori citim cartea de două ori la rând, prima dată ne bucurăm de aventurile de peste zi ale personajelor din poveste, și povestim și despre ale noastre, iar a…

De ce fac copiii crize de furie – Catherine Dolto

O carte despre crizele de furie ale copiilor, scrisă pentru copii, pe limba lor. Cartea are ilustrații mari și expresive, foarte bine coordonate cu textul de pe fiecare pagină. Ilustrațiile sunt simple, oarecum naive, dar care trezesc cu succes empatia copiilor. Copiilor le place mesajul că și alți copii se înfurie, astfel li se validează și lor emoțiile. Faptul că atunci când se înfurie, copiii se aseamănă cu o gorilă sau cu un tigru, le da o imagine mai palpabilă asupra furiei și îi ajută să înțeleagă că furia e controlabilă. Se accentuează cam mult, după părerea mea, pe faptul că trebuie să alungăm furia, deoarece nu e plăcut să fii în preajma unui om furios. Dar mesajul e, în general benefic, oferă soluții pentru a putea alunga mai repede furia, le spune copiilor că au tot dreptul să se înfurie. Cartea se adresează copiilor peste 3 ani, vorbește într-un limbaj simplu și clar pentru cei mici, dar e la fel de bine primită și de copii de 8 ani, care au nevoie de înțelegerea emoțiilor. Totuși, ilustrațiile puțin exagerate tind să nu mai fie pe placul copiilor mai mari. Experiența lecturii, ca întreg, este una destul de plăcută, dat…

Puiul de mlaștină – Jeanne Willis

O carte prețioasă în biblioteca noastră, îndrăgită de amândoi copiii (4 si 9 ani). Mi-e atât de dragă și mie, încât nu mă deranjează să o citesc mereu, mereu, uneori și de două ori pe seară. Povestea este simpatică, prezintă copiilor o aventură a două surori, care are unele părți ascunse de ochii mamei, ceea ce lasă loc de discuții pe această temă. Partea frumoasă a aventurii e ca fetele îi doresc binele micii creaturi, și, când înțeleg că acesta nu se mai simte bine, îi cer ajutorul mamei, chiar cu riscul de a se da de gol. Apoi fetele, si cititorii, află ce înseamnă să iubești cu adevărat. Finalul e special, poate puțin previzibil, dar minunat. Temele atinse de poveste sunt dragostea copiilor pentru toate vietățile explorarea copiilor în natură legătura între parinte și copil, chiar și părinții au fost o dată copii secretele trebuie păstrate sau nu? dragoste adevarată Ilustrațiile sunt încântătoare, în strânsă legătură cu textul, și cu atât de multe detalii încât poți petrece ore în șir bucurându-te de ele, fără să te plictisești. La fiecare lectură copiii observă alte detalii, și mereu povestea decurge altfel din această cauză. Tehnica folosită – pictură cu acuarele. Pentru…

Magia Copacului Departarilor
0
10/10
Magia copacului depărtărilor – Enid Blyton

Am citit cu plăcere și mult interes, de aproximativ 5 ori, Pădurea Fermecată,  împreună cu băiețelul meu de 4 ani jumate. Ne-am despărțit cu greu de personajele acestei minunate cărți. Am desenat, pictat si lipit căsuțele lui Lună Plină, Mătăsuță, Morocănilă, apa doamnei Spălăceală și lunecuș-alunecușul. Doream cu ardoare să mai petrecem ore frumoase în compania lui Beth, Frannie și Joe. Așa că abia am așteptat să vină curierul cu noile aventuri din Magia Copacului Depărtărilor. Am citit pe nerăsuflate primele 3 capitole din volumul 2 al Magiei Copacului Depărtărilor ca să descoperim ce mai fac prietenii noștrii. Am aflat că, in această aventură se alătură încă un băiețel Rick, pentru care, descoperirea Pădurii Fermecate și a Copacului Depărtărilor este o adevărată încântare, așa cum a fost și pentru noi. Cartea are ilustrații puține pentru a lăsa imaginația copiilor să zburde. Îți încântă sufletul prin poveste, aventură, umor de situație și limbaj. Dragul de Moș Cratiță este un personaj fermecător, puțin surd și care aude doar când vrea. Dialogul cu el este de un umor debordant. Am citit și recitit pasajele în care Moș Cratiță devine iepuraș de jucărie și se plimbă cu mașina spre casa lui Um-Bum-Bum. Te las…