Încerc de dinainte de Crăciun, să vă scriu despre o carte minunată pe care am primit-o cadou, dar băiețelul meu nu o mai lasă din mână. O răsfoiește non-stop și îmi spune cât de frumoasă e și câte jucării minunate a creat Moș Crăciun. Mulțumim librăriei online Book Express pentru cadou. Cartea este scrisă în limba engleză și se adresează copiilor mai măricei, 7 ani +, care au răbdare să li se citească sau să citească ei. ”Onward is Best” are 100 de pagini de magie frumos povestită și extraordinar de candid ilustrată. M-a surprins calitatea ediției, paginile groase și aurite pe margine și mi-a amintit de volumele prețioase scrise în vremurile de demult, când a avea o carte era un lux și bucuria primirii unei ediții limitate era nemărginită. Am deschis cartea cu emoție și am descoperit cu uimire și bucurie o inscripție care îmi confirma ceea ce bănuiam de la început. Aveam în mână o ediție limitată din ”Onward is Best ” de Sarah Jean Linquist, care își merită o poziție privilegiată în biblioteca noastră. Povestea începe la Polul Nord, în camera de împachetat cadouri a lui Moș Crăciun. Uimit de imensitatea de cadouri le întreabă dacă sunt…
Am citit cu plăcere împreună cu băiețelul meu Aventura gărgăriței Suzette și am ramas cu o amintire drăguță despre dragostea dintre gărgărița Suzzete și mama ei. Am împrumutat cartea Cadoul Gărgăriței Suzette de la bibilotecă, pentru că nu mai aveam răbdare să o comandăm. Am citit-o în bibliotecă împreună cu băiețelul meu și am hotărât împreună că merită recitită. Bineînțeles că am recitit-o seara înainte de culcare. Ieri, fiind Ziua Internațională a Cărții, Grădina Botanică din Cluj Napoca a avut un eveniment „Ai o carte la tine, intri gratuit la Grădina Botanică” care ne-a bucurat tare mult. Așa că am luat Cadoul Gărgăriței Suzette și ne-am îndreptat să citim împreună cu florile, buburuzele și toate gâzele această carte minunată. Suzzete este o gărgăriță drăgălașă, care are acum 4 ani și jumătate și este deja la școală. Iar, împreună cu colegii săi este în căutarea cadoului perfect pentru mămica lor. Băncile nu sunt reci și impersonale, ci fiecare gâză învață în propria lui floare. Cum să nu fii înduioșat de drăgălășenia acestei școli, și cum să nu îți dorești ca la 5 ani să mergi la școală? Fiecare copil lucrează cu avânt să creeze cadoul perfect pentru mamica lui. Suzzete, care…
Am găsit la bibliotecă o cărticică care ne-a atras prin coperta frumos colorată și culorile intense. Am răsfoit-o și am hotărât că trebuie aprofundată. La miez de seară, am citit-o și recitit-o împreună cu băiețelul meu. I-am răspuns la întrebări și nelămuriri, am clarificat și aprofundat sentimente. Să vă spun si despre „Aventura gărgăriței Suzette”. Suzzette e o gărgăriță pictoriță care s-a pierdut de mama ei, încercând să picteze o lăcustă. În căutarea mamei întâlnește mai multe viețuitoare ale pădurii: furnici, libelule, o vidră. Cartea prezintă într-o manieră nevinovată sentimentele prin care trece mica gărgăriță din momentul pierderii până în cel al regăsirii mamei ei. Este o carte cu ilustrații frumoase, potrivită pentru a fii răsfoită, mirosită, explicată, citită și recitită. O recomandăm de la 2 ani. Autor: Quentin Greban Cod: NOM978-606-535-610-8 An aparitie: 2014 Categoria: Literatura Universala Editura: NOMINA Format: 28X23 cm Nr. pagini: 20 Cartea se poate comanda de aici Vă recomandăm să citiți: Cadoul Gărgăriței Suzette – Quentin Greban Ghici cât de mult te iubesc – Sam McBratney Dorinţa iepuraşului – Paul Stewart, Chriss Riddell Cadou de ziua ta – Paul Stewart, Chriss Riddell