Ce mi-a plăcut
- povestea reală
- umorul
- ironia fină
- ilustrațiile
- paginile gen benzi desenate
Ce nu mi-a plăcut
- părinții absenți din viața copiilor
Am descoperit cu mare bucurie o carte pentru copii și părinți, scrisă de un autor român contemporan.
”Paradisul lui Mimi și Tibi” scrisă de Ioan Antoci, ne prezintă viața unei familii moderne românești. Nu știu dacă este și viața unei familii moderne străine deși tind să cred că așa este.
Am citit cartea pe nerăsuflate și am hotărât că, deși e recomandată copiilor peste 7 ani, la cei șase ani ai băiețelului meu, aș putea încerca să o citesc și unde e cazul să îi răspund la întrebări.
Pentru că, da, această care pare să genereze multe întrebări din partea copiilor și să ne pună pe gânduri noi, părinții prea ocupați de locurile noastre de muncă, de pasiuni altele decât familia. Și da, această carte m-a pus pe gânduri și mi-a amintit că cel mai important lucru în viață e familia și prietenii. Restul, sunt doar instrumente.
Însă întrebările la care mă așteptam au fost cu totul altele decât cele care mi-au fost adresate.
”Paradisul lui Mimi și Tibi” ne prezintă întâmplările prin care trec doi frați: Mimi, o fetiță de 9 ani și năzdravanul ei frate, Tibi de 6 ani. Pasiunea lor cea mai mare sunt jocurile de pe tabletă, calculator, consolă și, așa cum un gamer adevărat are nume de cod și super puteri, așa erau și acești doi frați.
Dar, ei descoperă că pot deveni supererori și în viața reală, în apartamentul lor din cel mai înalt bloc din oraș.
Povestea lor începe frumos, în Paradisul jocurilor, în care erau doar câteva reguli simple. Și vreau să le expun aici
- Nu au voie să intre în mansardă, dacă tatăl sau mama nu sunt prezenți
- Când li se termină viețile din jocuri, cer cod de reîncărcare de la tata, respectând regula 1
- Pentru urgențe, dacă tatăl sau mama nu răspund la telefon, să o sune pe bunica.
Deși par niște reguli simple, clare și logice, mie mi-au generat sentimente contradictorii.
E ok să lăsăm copii nesupravegheați la computer și noi să ne vedem de jobul nostru? Dar ce să faci când nu ai alternative și trebuie să muncești de dimineața până noaptea.
Este bine să le interzicem copiilor să nu intre în anumite locuri din casă? Păi atunci o să creadă că avem secrete față de ei. Și atunci nu o să aibă și ei față de noi?(Nu că un comportament identic cu al părinților din carte nu ar genera genul acesta de probleme.)
Ei, și abia am ajuns la pagina 8 din carte. Bănuiam eu că aventurile acestea o să îmi genereze algoritmi de backtracking în logica de parenting.
Dar, uite că nu prea trebuia să îmi pun eu atâtea întrebări. Mansarda monștrilor mi-a întărit convingerea. A avut și hazardul un cuvânt de spus, că un cutremur nu se întâmplă din convingeri și presupuneri.
Și aventura copiilor abia începe. După o vizită la spital și o re-întoarcere la Turnul Albastru, copii descoperă Ploaia cu jucării(vă las să o descoperiți și voi) și apoi pericolul de a rămâne nesupravegheat în mall și ce se poate întâmpla dacă ai încredere în necunoscuți.
În Mallul lui Norman Tibi și Mimi găsesc un ”prieten” care îi ajută să devină supereroi în viața reală. Vă las să descoperiți aventura și vă rog să ne povestiți impresiile voastre și ale copiilor voștrii. Capitolul acesta ar trebui să vă deschidă ”apetitul” spre o discuție despre bine și rău, despre încredere și îndoială, despre falsitate și bună purtare.
Supa de dinozaur stârnește râsete zgomotoase, strâmbături pe măsură și un sentiment de greață. Povestea e atât de bine redată, încât doar la citirea titlului sentimentul revine printre zâmbete. Ilustrația acestui moment și dialogul între dinozaur și bunică sunt geniale.
De altfel, parcurgând cartea, descoperi pagini asemănatoare benzilor desenate, un umor subtil cu inflexiuni, referiri din filme, poezii și viața modernă, precum și o ironie fină.
Supereroii e o povestire tristă și puțin înfricoșătoare prin doza mare de realitate prezentată, dar îi face mai puternici pe eroii noștri.
Atât de puternici, încât în Atacut monștrilor din Turnul Albastru să descoperim 2 copii maturi, inventivi și descurcăreți. ”Ei, vezi că nici jocurile astea pe computer nu sunt atât de rele, mi-am zis. Le dezvoltă logica, îi învață să citească oamenii și îi ajută să își creeze strategii. De copii, vorbesc, bineințeles. Dar, totul cu măsură, îmi șoptește logica mea.”
Vă invit să citiți cartea cu mintea deschisă, să o acceptați, să vă acceptați cu bune și cu rele și să nu vă judecați prea aspru(dacă puteți).
Despre autor
Scriitorul și scenaristul Ioan Antoci a câștigat în 2009 premiul pentru cel mai bun scenariu din Europa Centrală și de Est (Kieslowski ScripTeast), la Festivalul de Film de la Cannes, cu scenariul Câinele japonez, care în 2013 a fost transpus în filmul cu același nume, regizat de Tudor Cristian Jurgiu.
Fascinat de lumile posibile şi imposibile pe care filmele și cărțile i le-au oferit cu generozitate, Ioan Antoci crede că singurul paradis tangibil e copilăria pentru că momentele care o compun nu mor niciodată. Paradisul lui Mimi şi Tibi este prima lui carte pentru copii.
Fragment din „Paradisul lui Mimi și Tibi”
“Cei doi copii izbucniră în lacrimi, cerând să fie lăsaţi să plece. Dar Norman nici nu-i bagă în seamă. Lua o parte din bijuterii şi plecă, lăsându-i aproape în întuneric.
Noaptea pe care o petrecură acolo fu un chin. Tremurând de frig, speriaţi de şobolanii şi gândacii care mişunau peste tot, Tibi şi Mimi se gîndiră că au greşit crezând că-l pot prinde singuri pe Norman. Se temeau că Norman să nu fi plecat de tot, speriat de poliţie, şi să-i uite acolo, să moară de foame şi de sete.
Încercară să deschidă sau să spargă încuietoarea cuştii cu o cărămidă, dar fierul se dovedi mai tare decât piatra. Strigară cât putură de tare, plânseră, iar strigară şi, în cele din urmă, obosiţi, adormiră unul lângă altul, tresărind la fiecare mişcare.
Dimineaţa următoare şi toată ziua, nu se întâmplă nimic. Tibi şi Mimi îşi distruseră gâturile cu strigăte şi implorări, loviră cu picioarele şi mâinile barele cuştii şi uşa, dar nimeni nu îi auzi. Tibi încercă să se strecoare printre zăbrele, dar nici asta nu le reuşi.
La un moment dat, un câine s-a apropiat de cuşcă, a încercat să-i prindă şi să-i muşte, apoi i-a lăsat în pace. Norman n-a mai apărut, iar foamea şi setea puseseră stăpânire pe cei doi.
Se gândeau că dacă nu vor fi găsiţi curând, vor muri. O moarte adevărată, fără cod de reîncărcare.
– Vom scapa, Tibi, poliţia ne va găsi.
– Dar dacă nu ne găseşte? Mă doare burta şi trebuie să fac pipi din nou.
– Du-te în colţ. Eu nu mă uit.
La doi paşi de ei, era un bax de chipsuri şi o pungă de batoane cu ciocolată, dar nicio şansă să ajungă la ele. Priviră aşa de mult baxul acela şi batoanele, încât la un moment dat li se părură chiar că le ating. Însă nu simţiră decât un gust amar şi gâtul uscat.”
Prezentare
Cod: COR978-973-128-725-6
An apariție: 2016
Autor: Ioan Antoci
Categoria: Literatura Romana
Colecție: Junior
Ediție: Cartonata
Editura: CORINT
Format: 240×230
Nr. pagini: 62
Vârsta: 7-10 ani
Vârsta: +10 ani
Găsiți cartea de cumpărat aici și aici, dar puteți să o câștigați până în 23 iunie 2017 pe pagina noastră de Facebook.
No Comments