Am început anul cu un proiect de familie. Deoarece trezitul de dimineață era cam greu pentru piticul meu de 5 ani și jumătate, am început să îi trezesc mai devreme! Pe amândoi. Dar nu oricum, ci citindu-le pentru 15-20 de minute dimineața, înainte de ora 7 cand ar trebui să fie în picioare. Și de două săptămâni am reușit să facem asta zi de zi, fără nicio lacrimă! Niciun mârâit. Mă simt extraordinar.
Dar să revenim la cărți. Am ales pentru acest experiment o carte ce poate fi apreciată de amândoi copiii, Pinguinii domnului Popper, despre care auzisem doar cuvinte de laudă. Și nu am fost dezamăgiți. Experianța a fost încântătoare. Atât pentru copii cât și pentru mine.
Cartea a fost scrisă în anii ’30 și a câștigat premiul Newbery în 1939 Newbery, și a captivat generații de cititori. Pe scurt, este povestea unei familii care primește un cadou neconvențional – un pinguin. Domnul Popper, un zugrav mare iubitor de aventuri și exporatori, la care are acces doar în cărți și filme documentare, este încântat. Încet, încet familia își modifică stilul de viață și chiar locuința lor pentru a-l face pe micuțul musafir cât mai confortabil. Apoi familia se mărește brusc și domnul Popper are de îngrijit 12 pinguini, ceea ce pune presiune prea mare pe bugetul micii familii. Ideea măreață de a face un spectacol reușește și toată familia călătorește prin țară pentru reprezentații pe scene renumite. Spre final lucrurile iau o un curs neașteptat și suspansul crește brusc. Ultimele capitole le-am citit pe nerăsuflate.
Am citit cartea într-o săptămână. Am fost alături de familia Popper la bine și la greu. Ne imaginam cum e să trăiești cu un pinguin acasă, și unde ar avea loc la noi în apartament. Discuțiile se prelungeau toată ziua și copiii abia așteptau să îi trezesc pentru a continua aventura.
Mi-a plăcut într-o mică măsură viața de familie a domnului Popper – respect reciproc și timp petrecut împreună. Aici am discutat despre cum s-a schimbat viața de familie de acum 80 de ani.
Cartea are și unele părți mai puțin plăcute, sau nerealiste, dar sunt subiecte de discuție foarte bune. De ce tata nu face nimic acasă când nu are de lucru la serviciu? Chiar se poate găuri frigiderul cu burghiul? Oare putem face și noi gheață pe jos în bucătărie? De ce stăteau la hotele scumpe și nu au ales ceva mai ieftin? De ce primește bătaie Căpitanul Cook (un pinguin)? Toate întrebările duc la discuții minunate în familie, pline de învățăminte.
În concluzie, citiți Pinguinii domnului Popper, dar citiți-o împreună. E o carte de familie, amuzantă și plină de aventură.
Descriere
Domnul Popper visează să plece în expediție în Antarctica și să trăiască printre pinguini, ca amiralul Drake, pe care îl admiră enorm. Așa că e de-a dreptul surprins când marele explorator îi trimite un pachet în care se află nici mai mult, nici mai puțin decât un pinguin viu, tocmai de la Polul Sud!
Curând, micuțului pinguin i se alătură o parteneră și, cât ai clipi, în pivnița familiei Popper trăiesc doisprezece pinguini.
Domnului Popper, un simplu zugrav, abia îi ajung banii să-și hrănească familia, iar cu toate comenzile de pește proaspăt și creveți la conservă situația scapă de sub control.
Autori: Richard și Florence Atwater
Produs publicat in 2016 de Arthur
Data aparitiei: Mai 2016
Colectia Classic Yellow
Traducator: Ioana Vilcu
Format: 130×200
Tip coperta: Cartonata
Numar pagini: 136
ISBN: 978-606-788-029-8
Cumpără de aici.
No Comments