aventurile lui remy in lumea lui tot ceea ce
0
10/10
Aventurile lui Remy în lumea lui Tot ceea ce există – Nicoleta Mariana Orlea

Ieri am terminat de citit împreună cu băiețelul meu de 10 ani,  cartea „Aventurile lui Remy în lumea lui Tot ceea ce există” de Nicoleta Mariana Orlea. Mai bine zis, el a terminat de citit ultima povestire din carte. Ne-am bucurat și ne-am întristat să facem cunoștință cu Remy și iar ne-am bucurat și iar ne-am întristat. Poate vă întrebați de ce. Pentru că, e prima carte pe care am citit-o și care spune povestea lumii unui copil cu autism. Am citit și recitit fiecare întâmplare prin care trecea Remy și am fost acolo cu sufletul la gură la fiecare pas pe care l-a făcut, la fiecare nouă achiziție, la primele cuvinte rostite, la fiecare zâmbet. Este o carte magică. Te poartă prin sentimente, trăiri, dureri, neînțelegeri, evoluție, involuție și achizițiile unui copil cu totul special. De ce a durat mult să citim această carte și de ce o iubim? E greu de explicat lumea unui copil cu autism, mai ales dacă nu ai intrat în contact cu unul. Iar, al meu copil a fost curios să afle cât mai multe despre acești copii cu totul speciali. Așa că, după fiecare poveste, am căutat explicații, am căutat informații despre autism….

impreuna poza 1 rotated
0
9.8/10
Împreună, chiar și departe – Ramona Carmen Cotruș

Așa cum spune autoarea, această carte este o colecție de scrisori de dragoste pentru copii, scrisori care ne vorbesc și nouă, adulților, în egală măsură. Cartea vorbește despre dragoste și dor și ajută copiii să simtă iubirea celor de departe, pe care poate ei nu știu cum să o transmită. Deasemenea, ajută părinții și bunicii aflați la distanță să găsească metode noi de a-și exprima dragostea pe înțelesul piticilor. Oricât de mare ai fi, e greu să-ți fie dor și această minunăție de carte face dorul să fie mai ușor. Limbajul este unul simplu pentru  a putea fi înțeles de cei mici dar totuși plin de semnificații. Scrisori scrise cu drag unui copil aflat la depărtare, scrisori care ung ca un balsam sufletele mici și mari care au fost la un moment dat separați de cei dragi de distanțe mari. Organizată pe zilele săptămânii, textele sunt mai lungi sau mai scurte așa cum și zilele nu sunt toate la fel. Uneori cu rimă, alteori nu, unele provocând cititorii la desen, joacă sau visare. Fiind o lectură plăcută, melodioasă, cartea este atrăgătoare pentru copii până pe la 10 ani aș spune eu, poate și mai mari dacă se identifică cu destinatarul…