Ieri am terminat de citit împreună cu băiețelul meu de 10 ani, cartea „Aventurile lui Remy în lumea lui Tot ceea ce există” de Nicoleta Mariana Orlea. Mai bine zis, el a terminat de citit ultima povestire din carte. Ne-am bucurat și ne-am întristat să facem cunoștință cu Remy și iar ne-am bucurat și iar ne-am întristat. Poate vă întrebați de ce. Pentru că, e prima carte pe care am citit-o și care spune povestea lumii unui copil cu autism. Am citit și recitit fiecare întâmplare prin care trecea Remy și am fost acolo cu sufletul la gură la fiecare pas pe care l-a făcut, la fiecare nouă achiziție, la primele cuvinte rostite, la fiecare zâmbet. Este o carte magică. Te poartă prin sentimente, trăiri, dureri, neînțelegeri, evoluție, involuție și achizițiile unui copil cu totul special. De ce a durat mult să citim această carte și de ce o iubim? E greu de explicat lumea unui copil cu autism, mai ales dacă nu ai intrat în contact cu unul. Iar, al meu copil a fost curios să afle cât mai multe despre acești copii cu totul speciali. Așa că, după fiecare poveste, am căutat explicații, am căutat informații despre autism….
Așa cum spune autoarea, această carte este o colecție de scrisori de dragoste pentru copii, scrisori care ne vorbesc și nouă, adulților, în egală măsură. Cartea vorbește despre dragoste și dor și ajută copiii să simtă iubirea celor de departe, pe care poate ei nu știu cum să o transmită. Deasemenea, ajută părinții și bunicii aflați la distanță să găsească metode noi de a-și exprima dragostea pe înțelesul piticilor. Oricât de mare ai fi, e greu să-ți fie dor și această minunăție de carte face dorul să fie mai ușor. Limbajul este unul simplu pentru a putea fi înțeles de cei mici dar totuși plin de semnificații. Scrisori scrise cu drag unui copil aflat la depărtare, scrisori care ung ca un balsam sufletele mici și mari care au fost la un moment dat separați de cei dragi de distanțe mari. Organizată pe zilele săptămânii, textele sunt mai lungi sau mai scurte așa cum și zilele nu sunt toate la fel. Uneori cu rimă, alteori nu, unele provocând cititorii la desen, joacă sau visare. Fiind o lectură plăcută, melodioasă, cartea este atrăgătoare pentru copii până pe la 10 ani aș spune eu, poate și mai mari dacă se identifică cu destinatarul…
De mult prea multă vreme încerc să scriu despre această carte și parcă nu îmi găsesc cuvintele. De fiecare dată când mă gandesc la „Doar țiți râmâne mică” mă încearcă o multitudine de sentimente: dorul unui pui mic care suge cu nesaț pentru că lăpticul mamei e hrana lui, nostalgia unui pui mare care își găsește liniștea și calmul la sânul mamei, calmul și liniștea care se instalează când somnul îi învăluie pleoapele celui mic, explozia de bucurie și entuziasm că această carte există. Și, multe altele pe care nu le pot exprima în suficiente cuvinte. Bucuria de a scrie despre această carte îmi inundă sufletul și, de câte ori am ocazia, povestesc cu fiecare mamă despre minunatele ei cuvinte și ilustrații. Am citit și recitit cartea de zeci de ori, dar sentimentele mele sunt aceleși. Aceasta e o carte pe care să o citești tu mama și să o păstrezi pentru când vei deveni bunică, să o oferi mamei să citească la momentul potrivit. Și da, e cea mai potrivită carte pe care să o oferi cadou unei proaspete mămici. În „Doar țiți râmâne mică” o să descopere o lume caldă, liniștită și un drum lin spre „dragostea cea…
”Oul de Dragon”, este povestea magică a unui băiețel care a găsit ou de dragon în cotețul găinilor și a simțit că este de datoria lui să îl încălzească și să îi citească povești. O poveste plină de fantezie, scrisă și ilustrată cu mult talent de M.P. Robertson. Impresionat de enormitatea oului găsit, George, se hotărăște să vadă ce o să iasă din el. După trei zile și trei nopți, oul a crăpat și din el a ieșit un dragon. Fragment: ” A treia noapte, oul a început să se miște. Ceva avea să iasă din el și, cu siguranță, nu era un pui de găină! Când îl văzu pe George, dragonul scoase un țipăt de încântare. Băiatul nu vorbea limba dragonilor, însă știa exact ce spusese acesta: „Mama!” George nu mai făcuse pe mămica până atunci, dar știa că era datoria lui acum să-l învețe pe dragon lucruri dragonești.” Băiețelul încearcă să îl învețe pe dragon Marea artă a zborului, Focul și cum să sufli flăcări, Cum să pui în primejdie o domniță, Cum să învingi un cavaler, dar simțea că dragonului îi lipsea ceva. ”În fiecare seară – ca orice mamă bună – George îi…
Mi-am făcut un obicei din a cumpăra cărți pentru a le oferi cadou copiilor de ziua lor. Așa că, fiind în cautarea unui cadou pentru un băiețel de 6 ani mi-a atras atenția o carte ce promitea din copertă, o povestire interesantă. Luna prezentă pe copertă și titlul mi-au sugerat o poveste de citit seara, la culcare. Credeam că o să genereze aceleași sentimente de siguranță și drag în momentul citind-o și răsfoind-o cu puiul în brațe. Am hotărât să cumpăr 2 exemplare, din care unul să îl păstram pentru a-l putea răsfoi iar și iar. Mă gândeam cu drag la sentimenele de iubire date de „Ghici cât de mult te iubesc”. Abia am așteptat să vină ora de poveste. „Te iubesc când ești puternic, te iubesc când ești slab, Cu tine alături, lumea e un loc drag. Te iubesc grozav, te iubesc în gura mare Le-arăt tuturor cât te iubesc de tare.” Ce mesaj tandru de iubire necondiționată! Ilustrațiile ne arată un iepuraș și un ursuleț ce trec prin aventuri diverse pe parcursul unei zile. Toate aventurile sunt însoțite de mesajul de iubire repetat constant și cu ușoare rime. Deși este o carte cu un mesaj candid…
Voiam să vă povestesc cum am aflat noi de această carte minunată, dar m-am răzgândit :). O să vă povestesc direct despre „Ghici cât de mult te iubesc”. Am comandat cartea pentru a o avea în biblioteca proprie, deoarece consider că e important ca un copil să aibă propria bibliotecă, propriile cărți pe care să le poată îngriji, îndrăgi, răsfoi, respecta, citi, ori de câte ori dorește. Am îndrăgit-o înainte de a o deschide. Coperta atrage prin ilustrația înduioșătoare, care îndeamnă la iubire. „Ghici cât de mult te iubesc” se citește la culcare, în brațele mamei sau a tatălui, la trezire și în orice moment al zilei, în care puiuțul tău simte nevoia. Se crează o legătură între personajele cărții, părinte și copil. Copilul începe să viseze, să își exprime sentimentele de iubire, să îi arate părintelui cât de mult îl iubește. Părintele poate să își arate iubirea, să înteleagă ca nu e nimic greșit în a arăta copilului iubire necondiționată. Am citit si recitit povestea, ne-am jucat, ne-am arătat iubirea, am chicotit, am sărit, am inventat modalități noi de a ne spune „Te iubesc”. Cartea prezintă într-o manieră candidă și amuzantă, jocul de dinainte de culcare al iepurașilor…
Ne-am îndrăgostit de Ariciul și Iepuraşul de cateva luni bune. Citim și recitim povestioarele și seara și dimineața, pentru că, nu-i așa Ariciul este o vietate de noapte și Iepurașul o vietate de zi. Și, când Ariciul merge la culcare, îi citim povestea Iepurașului care abia se trezește. Iar când Iepuraşul merge la culcare, îi citim povestea Ariciului, care abia s-a trezit. De fiecare dată când mă gândesc la această carte, un zâmbet îmi răsare vesel pe chip și mă gândesc ce frumos e să ai prieteni. Îmi doresc pentru copilul meu, un prieten adevărat, așa cum e Ariciul pentru Iepuraș și Iepurașul pentru Arici. Imi doresc ca atunci când vor fii departe, să fie așa ca aceste două personaje. Să încerce să se poată juca împreună măcar o zi. „A treia povestioară cu Ariciul şi Iepuraşul este, alături de Bulgăraş de primăvară, una dintre cărţile despre prietenie pe care le îndrăgesc peste măsură. Este delicioasă…” – Book for Keeps „O poveste fermecătoare…” – Child Education Primele aventuri ale celor doi prieteni, Bulgăraş de primăvară şi Cadou de ziua ta, ne-au încântat peste măsură. Autor: Paul Stewart, Chriss Riddell Nr. de pagini: 32 ISBN: 978-606-719-198-1 Titlul original: Rabbit’s…
O carte prețioasă în biblioteca noastră, îndrăgită de amândoi copiii (4 si 9 ani). Mi-e atât de dragă și mie, încât nu mă deranjează să o citesc mereu, mereu, uneori și de două ori pe seară. Povestea este simpatică, prezintă copiilor o aventură a două surori, care are unele părți ascunse de ochii mamei, ceea ce lasă loc de discuții pe această temă. Partea frumoasă a aventurii e ca fetele îi doresc binele micii creaturi, și, când înțeleg că acesta nu se mai simte bine, îi cer ajutorul mamei, chiar cu riscul de a se da de gol. Apoi fetele, si cititorii, află ce înseamnă să iubești cu adevărat. Finalul e special, poate puțin previzibil, dar minunat. Temele atinse de poveste sunt dragostea copiilor pentru toate vietățile explorarea copiilor în natură legătura între parinte și copil, chiar și părinții au fost o dată copii secretele trebuie păstrate sau nu? dragoste adevarată Ilustrațiile sunt încântătoare, în strânsă legătură cu textul, și cu atât de multe detalii încât poți petrece ore în șir bucurându-te de ele, fără să te plictisești. La fiecare lectură copiii observă alte detalii, și mereu povestea decurge altfel din această cauză. Tehnica folosită – pictură cu acuarele. Pentru…