Cartea ne-a atras prin copertă și am decis că trebuie citită. Am împrumutat-o de la Biblioteca Octavian Goga din Cluj, împreună cu „Elmer și monstrul” și „Cometă în Momilandia”, despre care o să vă povestesc cât mai repede. „Kitamura este unul dintre cei mai originali şi mai rafinaţi ilustratori de cărţi pentru copii din lume.” – Sunday Times Și ce mare dreptate! Am răsfoit cartea în bibliotecă, pe holul bibliotecii și în mașină. Nu am reușit să pornim spre casă fără să o citim. A fost odată un băiat pe nume Arthur, care nu voia să se ducă la culcare, ci voia să se uite la televizor. Dar mama lui nu-l lăsa. „O să mă supăr”, a spus Arthur şi chiar s-a supărat. Foarte, foarte tare… Toată furia lui Arthur se transformă, îl transformă și transformă totul în jur. Se declanșează furtuna cu tunete și fulgere. Cartea este foarte vizuală prin text, dar mai ales prin imagini. Si nimeni, nu reușeste să îl liniștească. Arthur se trezește la final, singur pe o bucățică din Marte, întrebându-se de ce era furios. Textul are mai puțin de 200 de cuvinte, dar impactul este major și de fiecare dată când cineva se înfurie…
E o poveste de citit în mașină, seara la culcare sau chiar în parc pe bancă. Tu unde citești copilului tău? Noi am împrumutat cartea de la Biblioteca Octavian Goga din Cluj. Citim 3 – 4 cărți împrumutate pe săptămână. Săptămana aceasta au fost pe listă „Elmer și monstrul”, „Supărarea lui Arthur” și „Cometă în Momilandia”. Vă voi povesti despre toate pentru că ne-au plăcut foarte mult. Am început să citim Elmer și monstrul încâ din holul bibliotecii și am terminat-o în mașină. Pe băiețelul meu de 5 ani, îl interesa mult ce aventuri a mai avut Elmer, elefantul multicolor. Cu o săptămană înainte citisem „Elefantul Elmer”. Elefantul Elmer este diferit față de toți ceilalți elefanți din turmă. Chiar dacă ceilalți sunt grași, slabi, tineri, bătrâni, înalți sau scunzi ei sunt toți fericiți și gri. „Elmer era diferit. Elmer era multicolor. Elmer era galben și portocaliu și roșu și roz și violet și albastru și verde și negru și alb”. – Mami, el e și maro, dar în carte nu scrie! Elmer își dorea să nu mai fie diferit, să nu mai râdă ceilalți elefanți de el. Așa că, și-a vopsit pielea multicoloră în gri, pentru a se integra în…
Mi-am făcut un obicei din a cumpăra cărți pentru a le oferi cadou copiilor de ziua lor. Așa că, fiind în cautarea unui cadou pentru un băiețel de 6 ani mi-a atras atenția o carte ce promitea din copertă, o povestire interesantă. Luna prezentă pe copertă și titlul mi-au sugerat o poveste de citit seara, la culcare. Credeam că o să genereze aceleași sentimente de siguranță și drag în momentul citind-o și răsfoind-o cu puiul în brațe. Am hotărât să cumpăr 2 exemplare, din care unul să îl păstram pentru a-l putea răsfoi iar și iar. Mă gândeam cu drag la sentimenele de iubire date de „Ghici cât de mult te iubesc”. Abia am așteptat să vină ora de poveste. „Te iubesc când ești puternic, te iubesc când ești slab, Cu tine alături, lumea e un loc drag. Te iubesc grozav, te iubesc în gura mare Le-arăt tuturor cât te iubesc de tare.” Ce mesaj tandru de iubire necondiționată! Ilustrațiile ne arată un iepuraș și un ursuleț ce trec prin aventuri diverse pe parcursul unei zile. Toate aventurile sunt însoțite de mesajul de iubire repetat constant și cu ușoare rime. Deși este o carte cu un mesaj candid…
Ce mă face pe mine să fiu eu, cel care sunt? este o întrebare pe care învățăm să o analizăm și adresăm, de obicei, mult mai târziu în viață. Însă unchiul Shelby, cum îi place autorului să se numească, îi provoacă pe copii să facă acest lucru. Este prima carte pentru copii scrisă de el, și e una tare drăguță. Am citit-o singură într-o seară, pentru că nu am putut să o las din mână. Acțiunea e atât de incitantă, încât te prinde și cu greu mai scapi. Un leu tânăr, fără nume, foarte curios, a vrut să afle ce e acela un vânător. Când a aflat, a fost oarecum dezamăgit că nu s-a putut înțelege cu el, l-a mâncat, i-a luat pușca și apoi, în decurs de câțiva ani, a învățat să tragă. Apoi ajunge în lumea oamenilor, primește un nume, și, încet-încet, se domesticește. La final e puțin confuz dacă e leu sau om, dacă e fericit sau nu… Povestea protagonistului, un leu iubitor de bezele, este spusă cu mult umor delicios pentru mici și mari deopotrivă. Învățăm despre curiozitate, perseverență și hotărâre, compromisuri, dorințe, relații dintre oameni, toate acestea fiind cuprinse în cuvinte simple, glume plăcute, dialog…
Prima carte pentru copii scrisă de Eckhart Tolle și Robert S. Friedman, oameni serioși ce scriu, de obicei, cărți pentru adulți. Oare despre ce se vorbește în carte? Are așa un titlu de apetisant … Apoi am văzut și mențiunea din josul coperții O aventură a cunoașterii prin intermediul puterii Prezentului care m-a convins că e necesară la noi în bibliotecă. Dar cumva nu a fost dorită de fetița mea, pentru care o cumpărasem cu atâta convingere, și a rămas o vreme pe raft fără a fi deschisă. Dar i-a sosit timpul zilele acestea, fiind vacanță și petrecând mai mult timp în … prezent. Cartea ne poartă în lumea unui băiat pe nume Milton, ce duce o viață cât de poate de normală, fiind școlar, cu drag de școală și de doamnă învățătoare, căruia îi place să se joace, să mănânce înghețată, ce mai – un copil cu care se pot identifica foarte mulți copii. Fiind desenat foarte expresiv și cu părul buclat în vânt și fetele îl vor plăcea. Într-o zi, Milton este agresat de un copil bătăuș (nu-mi plac etichetele dar nu există cuvântul bullie în limba română) la școală. Incidentul este oprit de doamna învățătoare, dar agresorul…
Am citit cu plăcere împreună cu băiețelul meu Aventura gărgăriței Suzette și am ramas cu o amintire drăguță despre dragostea dintre gărgărița Suzzete și mama ei. Am împrumutat cartea Cadoul Gărgăriței Suzette de la bibilotecă, pentru că nu mai aveam răbdare să o comandăm. Am citit-o în bibliotecă împreună cu băiețelul meu și am hotărât împreună că merită recitită. Bineînțeles că am recitit-o seara înainte de culcare. Ieri, fiind Ziua Internațională a Cărții, Grădina Botanică din Cluj Napoca a avut un eveniment „Ai o carte la tine, intri gratuit la Grădina Botanică” care ne-a bucurat tare mult. Așa că am luat Cadoul Gărgăriței Suzette și ne-am îndreptat să citim împreună cu florile, buburuzele și toate gâzele această carte minunată. Suzzete este o gărgăriță drăgălașă, care are acum 4 ani și jumătate și este deja la școală. Iar, împreună cu colegii săi este în căutarea cadoului perfect pentru mămica lor. Băncile nu sunt reci și impersonale, ci fiecare gâză învață în propria lui floare. Cum să nu fii înduioșat de drăgălășenia acestei școli, și cum să nu îți dorești ca la 5 ani să mergi la școală? Fiecare copil lucrează cu avânt să creeze cadoul perfect pentru mamica lui. Suzzete, care…
Acum câțiva ani am regăsit cu bucurie poveștirile lui Octav Pancu-Iași, în Țaraundevinerierajoi, de la editura ASCR. Am fost încântată să recitesc copiilor mei povești pe care le auzisem când eram eu mică. Dar m-am abținut în a scrie o recenzie deoarece cartea nu se mai găsește… Dar, veste bună! A mai apărut o carte de același autor, cu povești încântătoare și despre ea am să va spun azi. Această ediție, Făt-Frumos când era mic, cuprinde o colecție de 51 de povești, dintre care peste 20 nu sunt cuprinse în Țaraundevinerierajoi. Octav Pancu-Iași a scris cărți pentru copii în anii 1950-1960, și a reușit să țină scrierile sale departe de influențele politice ale vremii. E drăguț că poveștile sunt scrise pentru copiii lui, majortatea cu morală subtil ascunsă printre cuvinte simple. Prima poveste din această antologie poartă o dedicație încântătoare „pentru frații Alexandru și Bogdan, dar și pentru alți frați și surori”. Poveștile sunt scrise într-un limbaj accesibil copiilor. Cuvintele curg pe pagini, e atât de plăcut să le citești cu voce tare încât e greu să te oprești. Dialogurile între copii surprind exact realitatea, având un umor deloc exagerat și foarte credibil. Temele abordate sunt situații banale din viața…
Am cumpărat cartea cu interes deosebit, deoarece lui Vlăduț, băiețelul meu de 3 ani și jumătate, îi e frică de întuneric, și nu numai de întuneric. Cartea arată ca o revistă, un fasciol, dar ilustrațiile sunt îmbietoare, te provoacă să o deschizi și să afli povestea puiului de întuneric. David, un băiețel cu imaginația bogată caracteristică unui copilaș, face din totul o poveste. El o are alături în aventurile sale pe sora lui mai mare, care îl însoțește și îl ajută ca o soră mai mare responsabilă. Intr-una din aventurile lor găsesc un pui de întuneric, pe care încearcă să îl ajute să … stea departe de locuri luminoase. Astfel, David trece în revistă toate locurile de care îi era până atunci frică, și puiul de întuneric îl ajută să le vadă în altă lumină. Apoi îi găsesc un culcuș perfect, un loc de care lui David îi era foarte frică, dar unde puiul de întuneric se simte foarte bine. Pe parcursul întregii povești asteptăm cu nerăbdare să vedem unde își va găsi culcuș puiul de întuneric, acțiunea fiind frumos construită. În aventurile lui David apar clișee din copilaria noastră din spatele blocului, unele din ele fiind de neînțeles pentru…
Voiam să vă povestesc cum am aflat noi de această carte minunată, dar m-am răzgândit :). O să vă povestesc direct despre „Ghici cât de mult te iubesc”. Am comandat cartea pentru a o avea în biblioteca proprie, deoarece consider că e important ca un copil să aibă propria bibliotecă, propriile cărți pe care să le poată îngriji, îndrăgi, răsfoi, respecta, citi, ori de câte ori dorește. Am îndrăgit-o înainte de a o deschide. Coperta atrage prin ilustrația înduioșătoare, care îndeamnă la iubire. „Ghici cât de mult te iubesc” se citește la culcare, în brațele mamei sau a tatălui, la trezire și în orice moment al zilei, în care puiuțul tău simte nevoia. Se crează o legătură între personajele cărții, părinte și copil. Copilul începe să viseze, să își exprime sentimentele de iubire, să îi arate părintelui cât de mult îl iubește. Părintele poate să își arate iubirea, să înteleagă ca nu e nimic greșit în a arăta copilului iubire necondiționată. Am citit si recitit povestea, ne-am jucat, ne-am arătat iubirea, am chicotit, am sărit, am inventat modalități noi de a ne spune „Te iubesc”. Cartea prezintă într-o manieră candidă și amuzantă, jocul de dinainte de culcare al iepurașilor…
Furia e o temă care e abordată în mai multe cărți pentru copii, lucru care mă bucură, deoarece furia e o emoție atât de prezentă în viețile micuților încât au nevoie de ajutorul nostru pentru a le-o gestiona, inițial, apoi pentru a le explica ce se întâmplă cu ei. În nici un caz nu ajută să îi pedepsim sau să îi certăm pentru că sunt furioși. Această carte, în mod special, ne-a plăcut tare mult. Poate fi folosită și ca și carte terapeutică, dar și ca și lectură acasă pentru a le arăta copiilor noștri că știm și noi ce e furia. Autorul îl ia pe copil cu el încă de pe prima pagină – Ești și tu uneori furios? Oare ce copil ar spune nu… Și așa copilul pornește împreună cu protagonistul poveștii fără a se simți acuzat sau arătat cu degetul. În poveste aflăm motivele cele mai dese pentru care se înfurie copiii, și ce își doresc copiii să facă în astfel de momente. Dar, e foarte clar că unele lucruri nu sunt potrivite sau corecte. Și atunci primim câteva sugestii de ajutor în astfel de situații. Aici puteți elabora cu prichindeii voștri pentru a găsi care sunt…