De când avem „Pupici pupici”, fetiţa mea a-mpărţit pe sortimente sărutările pe care le dă celor apropiaţi ei. Iar cercul de privilegiaţi care primim pupici de la ea e încă atât de mic, încât suntem doar tatăl ei – mândru purtător de pupici dulci, şi eu – copleşită cu pupici moi. Cu un text simplu, scurt, accesibil oricărui copil de peste un an şi jumătate, cartea inventariază forma, gustul şi textura manifestărilor de afecţiune ale celor din familia apropiată a copiilor – părinţi, bunici şi prietenul patruped. Tipurile de pupici – cel „moale ca un ghemotoc de vată” al mamei, cel „cu ţepi” al tatălui, cel „zgomotos” al bunicii şi cel „umed” al lui Rex – sunt descrise pentru a-l lămuri pe miratul ursuleţ de pluş ce sunt si cum arată săturările pline de dragoste. Şi pentru că lecţia teoretică, deşi ingenuu ilustrată cu pupici-inimioare pentru fiecare categorie, este insuficientă, băieţelul care ştie deja ce înseamnă dragostea cu buze îl iniţiază şi pe prietenul său de jucărie în această formă de declarare a iubirii, strângându-l în braţe şi sărutându-l. Din aceasta carte lipsesc cu desăvârşire – aşa cum este şi firesc – pupicii de convenienţă, invocaţi insistent de presiunea socială sau…
