ziua in care a fugit somnul m 1
0
9.8/10
Ziua în care a fugit somnul – Victoria Pătrașcu, Irina Dobrescu

Se iau doi copii, gemeni, Alex și Ana, veseli și plini de viață, care la împlinirea minunatei vârste de 4 ani își pun o dorință năstrușnică și anume să nu mai doarmă niciodată pentru că își doresc să se joace zi și noapte,pierd prea mult timp cu dormitul. Și de aici o întreagă aventură Somnul îi aude, se supără și promite să îi lase nedormiti, ocazie numai bună ca Oboseala să își facă de cap cu ei, bucuroasă tare de o așa realizare. Voi v-ați gândit vreodată cât de bun e somnul? Mie îmi place să dorm…greșit, iubesc să dorm. Și nu înțeleg cum să vrei să faci orice altceva decât să dormi, atunci când e de dormit (adică nu să faci doar asta). Sunt părinte și bineînțeles că aud și văd multă frământare legat de faptul că nu mai vor să doarmă copiii. Da, așa sunt și copiii mei, de la un moment dat nu au mai vrut să doarmă la prânz, apoi seara își gaseau mai mereu de lucru. Tot timpul erau ocupați, prea multe de făcut și prea puțin timp. Nu le ajungea timpul să facă câte ar fi făcut așa încât nu aveau vreme de somn….

tup coperta
0
10/10
Țup Imposibil e doar un cuvânt – Alex Donovici

Ne plac poveștile de orice fel. Ne place să le citim, să le ascultăm, să le vizionăm, să le trăim. Ne bucurăm de ele, în orice moment al zilei: când ne trezim somnoroși ca să aflăm continuarea poveștii neterminate cu o seară înainte, în drum spre grădiniță sau școală, afară cu prietenii, seara înainte de culcare. Uneori ne plac anumite povești atât de mult încât le purtăm cu noi în suflet și le recomandăm tuturor.

lupul cel mare si lupul cel mic m
0
10/10
Lupul cel mare și lupul cel mic – Nadine Brun-Cosme, Olivier Tallec

„Lupul cel mare și lupul cel mic” ne-a încântat încă de la titlu. Ne plac cărțile în care sunt două personaje principale, pentru că ne pot transpune (mamă și copil) în rolurile principale și transformă experiența cititului împreună, într-un moment special de conectare. Ilustrațiile simple și expresive îl ajută pe copil să înțeleagă și să își imagineze mai bine, universul în care își duc veacul personajele principale. Lupul cel mare este întruchiparea părintelui, fratelui mai mare sau prietenului de încredere. El este un exemplu pentru lupul cel mic: făcea gimnastică, mânca sănătos, dar cel mai important este că îi era si lui frică. Îi era frică de necunoscut. Îi era frică de lupul cel mic, pe care l-a văzut în depărtare, pe când era doar un punct mic. Pentru copii este important să înțeleagă că frica este un sentiment normal, natural și că doar experimentându-l, trăindu-l ajungi să fii curajos și să poți să îți faci prieteni. Teama și nesiguranța sunt firești, dar este important să ai prieteni. Nimeni nu vrea să trăiască singur. Singurătatea nu te face fericit. Chiar și un prieten te poate face să vibrezi, să descoperi ce este iubirea, empatia, grija, dorul, generozitatea. Povestea este ușor…

Un pui de somn pentru Puiut si alte sase povesti
0
9.8/10
Un pui de somn pentru Puiut si alte sase povesti

Cartea „Un pui de somn pentru puiut” contine 6 povesti, fiecare cu morala, pentru copiii cu varste mici. Ele sunt structurate in asa fel incat si cei mai mici sa poata intelege ce se intampla din ilustratii. Limbajul folosit este simplu si usor de inteles de catre copilasi, ilustratiile sunt cu tehnici diferite si foarte frumoase, scrisul e mare si lectura in sine este usor de parcurs. Fiecare titlu este sugestiv, prin urmare nu e nevoie sa citesti intreaga poveste pentru a sti exact la ce anume face referire. Personal mi-a placut ultima poveste, cea care da si titlul cartii: „Un pui de somn pentru puiut.” Fetitei mele de 1 an si jumatate (la momentul achizitiei cartii) i-au placut toate povestile, insa in mod deosebit cea cu Josh-cangurul. Prezentare An aparitie: 2016 Categoria: Povesti, basme, legende Editie: Necartonata Editura: GIRASOL Format: 250×230 Nr. pagini: 156 Traducator: Luana Schidu Varsta: 3-5 ani Varsta: 5-7 ani   Cartea se poate comanda de pe libris.ro Vă recomandăm să citiți: Pandora – Victoria Turnbull Te iubesc zi și noapte – Smriti Prasadam – Halls, Alison Brown Ghici cât de mult te iubesc – Sam McBratney Elmer și monstrul – David Mckee

rostogol merge acasa 1 fullsize
0
8.9/10
Rostogol merge acasă – Lavinia Braniște

Am vrut să citesc o carte amuzantă cu copiii, dar să fie potrivită și pentru Vlad, care acum are 6 ani și jumătate. L-am ales pe Rostogol, fiind scris de o autoare româncă cu un umor original, fin. Desemenea, cartea e câștigătoarea secțiunii 0-7 ani din cadrul Trofeului Arthur, în 2014, deci aveam așteptări de la ea. Povestea e destul de complexă pentru categoria de vârstă propusă, dar curge plăcut și e plină de dialoguri amuzante. Două berze se străduie să livreze un purceluș care are rău de înălțime: doamna Flavia, o barză ce urmează să iasă la pensie, aceasta fiind ultima ei cursă, și ucenicul ei, bărzoiul Zdrell, care își dorise o carieră de bibliotecar, nicidecum curier de livrat bebeluși. Bebelușul zglobiu e furat de vulpoiul Socott, care dorește să îl dăruiască vulpiței Carla pentru a o impresiona cu talentele lui de vânător, apoi este preluat de trei corbi ce doresc să îl ducă la palat pentru a primi o recompensă. Suspansul creat este unul potrivit pentru copii, care așteptau cu nerăbdare următorul capitol. Vă lăsăm și pe voi în suspns – oare va reuși Rostogol să ajungă acasă? Povestea este foarte amuzantă pentru copii, având multe situații ironice…

gethumb.php
0
10/10
Împreună, soluții de joacă și iubire la probleme mici și mari – Ioana Chicet-Macoveiciuc

Încă de la prima carte a prințesei urbane ne-am îndrăgostit de stilul ei narativ și de minunatele ilustrații ale Laviniei Trifan. Cel mai mult o iubește Nico, care citește pe nerăsuflate cărțile cu Ema și Eric de cum le zărește undeva. Aceasta a fost în pachetul de Crăciun, printre cărțile de savurat împreună lângă brad, dar până să apuc eu să o citesc, deja Nico îi citise lui Vlad toată cartea. Deci succesul e garantat la copii. Pe mine m-a fermecat prin simplitate, idei foarte bune de pus în practică, cu soluții la problemele din viața de părinte – centura de siguranță, aparitia unui nou frate in familie, agresivitate între copii, renunțarea la suzetă, mersul la grădiniță, operațiunea olița, și, preferata mea – ora de culcare. Toate poveștile au la centru dragostea, educația cu blândețe și familia împreună. Ilustrațiile sunt atât de expresive încât dau viață poveștilor. Rar am găsit o carte în care două persoane distincte spun aceeași poveste – sunt multe detalii ce explică sau clarifică textul, și dau viață personajelor. Scurte și pline de umor, povestioarele din carte ne încântă încă, seară de seară. Copiii se identifică cu prichindeii Ema și Eric, iar noi adulții ne reamintim…

povestea unei pescaruse si a motanului care a invatat o sa zboare cover big
0
10/10
Povestea unei pescărușe și a motanului care a învățat-o să zboare – Luis Sepúlveda

Avem cartea în bibliotecă de ceva vreme. Mi-au plăcut toate cărțile din această colecție și eram nerăbdătoare să o  citim. Cand am reluat obiceiul de trezire cu poveste de la începutul lunii septembrie, să ne pregatim pentru școală, am luat-o cu mari speranțe. E o carte frumoasă cu un titlu incitant – serios, mami? Cum poate un motan să învețe o pescărușă să zboare? Și am pornit să aflăm. Motanul Zorbas locuiește în Hamburg și rămâne singur acasă pentru o vreme. Într-o zi la el pe balcon a aterizat o pescărușă bolnavă, ce abia scăpase dintr-o pată de petrol din Marea Nordului. Deși se sperie la început, se apropie de ea și își dorește mult să o ajute. Pescărușa îi cere lui Zorbas să-i promită trei lucruri: că nu va mânca oul, că o să aibă grijă de pui şi că îl va învăţa să zboare. Zorbas pleacă în căutare de ajutor dar ea simte că se stinge și atunci depune un ou acolo, pe balcon, lăsându-l în grija unui motan. Povestea ne poartă într-o aventură în care Zorbas face tot ce îi stă în putință pentru a-și ține promisiunea față de pescărușă – clocește oul, ferește puiul de pericole,…

61Fr7c1KCvL. SX258 BO1204203200
0
10/10
Pandora – Victoria Turnbull

„Pandora e o vulpiță, dar nu una oarecare. Pandora repară lucruri obișnuite, un ceainic spart, o păturică ruptă, un ursuleț de pluș murdar și necăjit. Ea locuiește singură într-o casă înaltă care ar ajunge până la nori dacă aceștia ar exista. Singurătatea micuței făpturi nu ar fi atât de tragică dacă în jurul ei nu ar fi grămezi și grămezi de lucruri aruncate, stricate, uitate. Peisajul gri, ilustrat atât de fidel de Victoria Turnbull, arată un scenariu din viitor asupra căruia se pot crea discuții constructive alături de cei mici. Poluarea, indiferența, risipa – toate, atribute ale lumii moderne. Din punctul acesta de vedere, autoarea punctează aspecte ale realității de care copiii se lovesc zi de zi, dar le ilustrează frumos, plastic, centrând un personaj ludic, drăgălaș, cu care aceștia să se asocieze. Când într-o zi, o mică vrăbiuță cade pe fereastra Pandorei, aceasta nu știe cum să reacționeze. Ar repara-o, dar cum? Așa că o veghează o noapte întreagă și noaptea următoare, și încă o noapte, până când mica pasăre prinde puteri și își ia zborul. În fiecare zi mica prietenă a vulpiței aduce câte o crenguță, câte un mugure, un fruct. Până când, brusc, pasărea nu mai apare….

O girafa in spatiu si alte sapte lumi ascunse
0
9.9/10
O girafă în spațiu și alte șapte lumi ascunse – Cristina Donovici

Ne plac mult poveștile cu girafe. Vedeți și Trambulina bat-o vina. Ni se par animale inteligente, simpatice și comice iar când am descoperit încă o girafă pasionată de spațiu în povestea „O girafă în spațiu” de pe poveștilecristinei.ro, am fost super încântați. Am citit-o pe nerăsuflate de mai multe ori, iar când am aflat că o să o avem și în format fizic, am fost și mai încântați. Yuhuu!! Vă invit să citiți povestea online, dacă nu ați facut-o încă, sau să o ascultați citită de Teo. Până atunci, să vă prezint cartea aceasta minuntată care ne-a surprins de la ilustrațiile de pe copertă. Între minuntatele coperți se ascund 8 povești care atrag prin ilustrații și texte scrise spre a atrage la lectură. Crabul fericit – este povestea pe care trebuie să o citiți copiilor care „își doresc și luna de pe cer” și cred că dacă o să reușească să o aibă, o să fie cei mai fericiți din lume. Este o poveste despre prietenie, conlucrare, fericire și nefericire. Este povestea unui crab visător și dorința lui de înavuțire. Este povestea drumului său spre îndeplinirea visului și despre pierderea și recâștigarea prietenilor. Norișorul Roz e povestea unei familii de…

24 de povesti de Craciun COPERTA
0
9.7/10
Când vine Craciunul? 24 de povești de citit împreună în așteptarea Crăciunului – Antonie Schneider

Toamna cea colorată se apropie de sfârșit. Vremea e tot mai mohorâtă și frigul ne provoacă să ne scoatem hainele groase din dulap. Copiii deja se gândesc la zăpadă, la vacanță, la … Crăciun. La Moș Crăciun. Și încep deja listele pentru Moșu… Oare acest lucru este ceea ce ne dorim pentru copiii noștri de Crăciun? Cadouri, peste cadouri, dorințe, dulciuri frumos colorate și iarăși cadouri? Dorința cea mai arzătoare a copiilor este să stea mai mult cu noi, părinții, doar că nu știu că pot trece acest lucru pe lista lor de dorințe. Noi vrem să le transmitem adevăratul spirit al Crăciunului, dar uneori nu știm cum. În această perioadă încep să mă gândesc la cărțile de iarnă care le vom citi la gura sobei, adică pe covorul pufos așezat lângă caloriferul decorat ca un șemineu :), sau lângă brăduțul nostru mititel pe care îl scoatem prin 6 decembrie din cutie și îl tot decorăm până la Crăciun. Sunt multe cărți de Crăciun cu coperți frumos decorate care s-au dovedit a fi total nepotrivite pentru copii. Am dat peste cărți „de Crăciun” care aveau povești înfiorătoare, sau prea moralizatoare, deci fiți atenți ce cumpărați și aruncați măcar o privire…