Citește, visează, crești!

Am început anul cu un proiect de familie. Deoarece trezitul de dimineață era cam greu pentru piticul meu de 5 ani și jumătate, am început să îi trezesc mai devreme! Pe amândoi. Dar nu oricum, ci citindu-le pentru 15-20 de minute dimineața, înainte de ora 7 cand ar trebui să fie în picioare. Și de două săptămâni am reușit să facem asta zi de zi, fără nicio lacrimă! Niciun mârâit. Mă simt extraordinar. Dar să revenim la cărți. Am ales pentru acest experiment o carte ce poate fi apreciată de amândoi copiii, Pinguinii domnului Popper, despre care auzisem doar cuvinte de laudă. Și nu am fost dezamăgiți. Experianța a fost încântătoare. Atât pentru copii cât și pentru mine. Cartea a fost scrisă în anii ’30 și a câștigat premiul Newbery în 1939 Newbery, și a captivat generații de cititori. Pe scurt, este povestea unei familii care primește un cadou neconvențional – un pinguin. Domnul Popper, un zugrav mare iubitor de aventuri și exporatori, la care are acces doar în cărți și filme documentare, este încântat. Încet, încet familia își modifică stilul de viață și chiar locuința lor pentru a-l face pe micuțul musafir cât mai confortabil. Apoi familia se mărește…

Am găsit această carte în librărie și m-a atras titlul – oare ce or fi curcubeii? Văzând că autoarea e din Cluj, am fost super încântată și am luat-o acasă. Imi place sa citesc carti de autori romani, si cu atat mai mult din Cluj. Dar, când am început să citesc cu copiii din ea, ne-am cam împotmolit. De ce, vă întrebați? Prima poveste din carte este un pic lungă și acțiunea se dezvoltă lent. În plus, sunt putine ilustrații. Astfel curcubeii au ajuns pe raft și acolo au rămas o vreme bună. Fiind determinată să aflu despre curcubei, am citi-o singură. Si odata intrata in poveste nu am mai putut pune cartea jos. E foarte frumoasă. E cartea cu povești pe care orice copil ar trebui să o aibă acasă. Ar trebui să înlocuiască toate culegerile de povești clasice din bibliotecile copiilor. A devenit cartea pe care doresc sa o dau cadou tuturor copiilor. Copiii mei o indragesc acum si o recomanda si ei colegilor si prietenilor lor. Dar hai să va povestesc puțin despre ea, deoarece e o carte la care nu s-a făcut multă publicitate. Curcubeii sunt niște ființe mititele, un fel de spiriduși, ce locuiesc în…

Cartile scoase de editura Univers Enciclopedic imi plac, in general. Aceasta a devenit repede o preferata pentru ultima poveste inainte de culcare, desi niciunul din copiii mei nu sunt iubitori mari de caluti. Dar hai mai bine sa va spun despre ce este vorba. O fetita, pe nume Kati, iubeste poneii. Se joaca de-a poneii, picteaza ponei, mananca morcovi pentru ca si poneilor le plac morcovii. Daca va recunoasteti copilul in aceasta descriere cartea este special pentru voi! Intr-o zi, tatal fetitei, ii spune ca maine vor merge la un club de calarie, unde va putea calari un cal adevarat. Aceasta veste o sperie pe Kati, care nu stie daca va fi in stare sa se descurce calare pe un cal adevarat. Cu aceasta mare ingrijorare ea merge la culcare. Apoi apare poneiul din stele, un calut initial mititel ca o jucarie, care creste treptat pe masura ce Kati capata incredere in ea. Ideea de a trece peste frica si de a-ti aduna curajul pentru a face ceva mi-a placut in mod deosebit.   Prezentare Lui Kati ii plac caii. Intr-o seara, dintr-un nor de stele, coboara un ponei mititel de tot, care intra pe fereastra in camera ei. Ce…

Nu am scris de ceva vreme… Dar am citit atat de multe carti frumoase, incat e tare greu sa ma apuc din nou de scris. Oare despre ce sa scriu? Am povestit cu copiii mei azi si le-am spus ca nu voi sta cu ei pana adorm de tot fiindca vreau sa ma scriu despre o carte sau doua pentru a le recomanda altor copii. Si i-am intrebat pe ei despre ce sa scriu. Raspunsul a fost, surprinzator, unanim: Cavaleri, sabii si sange de balaur, de Cornelia Funke. Sincer a sunat asa – „povestile cu balauri si cavaleri pe care le scrie autoarea aceea de care iti place tie mult„. Da, ador stilul Corneliei Funke, imaginatia ei si felul in care reuseste sa creeze povesti pe teme clasice dar cu continut atat de original. Aceasta carte cuprinde 6 povesti, care mai de care mai interesanta. Are cate ceva pentru fete si pentru baieti, e pacifista, si transmite valori fara a fi deloc moralista. Are si ilustratii, suficiente pentru a o face interesanta pentru cei mici, si nu prea multe pentru a fi potrivita pentru cei mai mari care acum invata sa citeasca. O recomand cu drag pentru cei incepatori intr-ale…

Nu credeam să pot să povestesc vreodată cu încântare maximă despre vreo revistă. Dar, Fabulafia ne surprinde plăcut de fiecare dată. Mulțumim editurii Merlin Books pentru frumoasa surpriză. Am povestit despre primele numere din Fabulafia, pe scurt aici, dar aș vrea să vă ajut să descoperiți frumusețea fiecărui număr, așa că o să încerc să vă povestesc despre fiecare în parte. Fabulafia este o revistă-carte cu povești și povestiri ale unor autori și ilustratori români contemporani, în care veți descoperi o lume minunată și surprinzătoare. În primul rând remarcăm calitatea excepțională a revistei, hârtia coperților, a paginilor, culorile vii și atrăgătoare, un lucru foarte important pentru a atrage copilul spre carte și a-i trezi interesul în descoperirea poveștilor care se ascund printre rânduri. Cel de-al patrulea număr al revistei propune o rubrică nouă – Sonofabula -, dar şi o reîntâlnire cu deja cunoscutele „Puncte prin Artă”, „Franţuzeşte-te cu Popesco!”, „Learn Enghlish”, „Vocea Copiilor” sau „Funny Science”. Cuprinsul revistei seamănă cu un labirint, iar descoperirea fiecărei povești devine o aventură. Urmărim firul labirintului și hotărâm împreună cu copilul, la ce poveste, bandă desenată sau activitate să ne oprim. Chiar dacă este recomandată copiilor de 7-12 ani, eu o recomand cu mare încredere…

Am primit cartea cu emoție mare. Mi-a plăcut ideea că avea un protagonist inedit, o mică râmă, și figura ei de pe coperta e de-a dreptul adorabilă. Mulțumim editurii pentru carte. A venit cu o plăsuță de bumbac personalizată, autograf și un mesaj drăguț din partea autoarei. Cartea e frumoasă. Ilustrațiile sunt delicate, si urmăresc povestea aproape în totalitate. Povestea te ajută să te îndrăgostești de Oli, micuța râmă curajoasă, dar e greu sa ajungi la sfârșit… Am citit-o de mai multe ori și senzația e aceeași – cartea are prea multe povești. Așa că am câteva recomandări pentru a o folosi în mod plăcut. Pentru că, cu toate neajunsurile, tema principală este promovarea consumului de fructe și legume de către copii, lucru pe care ni-l dorim cu toții. Oli își începe povestea în ziua de azi, apoi urmează o lecție de evoluția speciilor, în care aflăm cum au ajuns râmele din apă pe uscat – dar de ce e Oli acolo? Nu e un pui de râmă? Apoi tot Oli se joacă cu dinozaurii, sărind din nou la actualitate destul de brusc – Oli bebeluș, primește instrucțiunile cu pericolele de azi de la mămica lui. Apoi începe, în sfârșit,…

E o poveste de citit în mașină, seara la culcare sau chiar în parc pe bancă. Tu unde citești copilului tău? Noi am împrumutat cartea de la Biblioteca Octavian Goga din Cluj. Citim 3 – 4 cărți împrumutate pe săptămână. Săptămana aceasta au fost pe listă „Elmer și monstrul”, „Supărarea lui Arthur” și „Cometă în Momilandia”.  Vă voi povesti despre toate pentru că ne-au plăcut foarte mult. Am început să citim Elmer și monstrul încâ din holul bibliotecii și am terminat-o în mașină. Pe băiețelul meu de 5 ani, îl interesa mult ce aventuri a mai avut Elmer, elefantul multicolor. Cu o săptămană înainte citisem „Elefantul Elmer”. Elefantul Elmer este diferit față de toți ceilalți elefanți din turmă. Chiar dacă ceilalți sunt grași, slabi, tineri, bătrâni, înalți sau scunzi ei sunt toți fericiți și gri. „Elmer era diferit. Elmer era multicolor. Elmer era galben și portocaliu și roșu și roz și violet și albastru și verde și negru și alb”. – Mami, el e și maro, dar în carte nu scrie! Elmer își dorea să nu mai fie diferit, să nu mai râdă ceilalți elefanți de el. Așa că, și-a vopsit pielea multicoloră în gri, pentru a se integra în…

Ce ne-am mai distrat! Am citit cartea împreună, și Nicoleta a citit-o singură. De mai multe ori. Are câteva poezii care îi plac pe care le știe pe de rost. Mulțumim Carmen Tiderle pentru această bijuterie din bibliotecă! Poezia este pentru noi ceva plăcut. Încă nu ne-am lovit de versuri de memorat obligatoriu pe care Nico să nu le îndrăgească, așa că orice carte de poezie aduc acasă este aleasă prima la povestea de seară. Dar această carte e mai aparte. Nico a primit-o cu dedicație specială, pentru că știam că îi va face plăcere să o citească. A primit instrucțiuni clare că e o carte pentru copii școlari și nu e potrivită pentru pitici de 4 ani și jumătate, cum e frățiorul ei. Dar după fiecare poezie se distra copios și întreba – „Asta pot să i-o citesc și lui? Cred că ar înțelege, mami, te rog, lasă-mă să i-o citesc, uite ascultă și tu„… și îmi citea poezia și mie, eu fiind la volan. Ne-am prăpădit de râs până acasă așa că… Până la urmă i-a citit-o pe toată, așa pe rând, pentru că … râdea așa de cu poftă la fiecare lectură încât piticul cerea să fie…

Sunt multe cărți frumoase care au și povestea plăcută, iar aceasta este cu siguranță una una dintre ele. Ne-a plăcut atât de mult încât am citit-o de trei ori fără oprire. De ce? Întâi de toate, nouă ne plac mult cărțile frumos ilustrate. Iar aceasta este specială. Personajele prind viață pe pagini, imaginile fiind atât de expresive și urmărind povestea în cele mai mici detalii. Povestea e plină de umor fin, vorbind despre prietenie, familie și curiozitate. Mi-a plăcut mult organizarea familiei – fiecare are un rol, fiecare ajută cu ce poate. Cartea este foarte potrivită pentru a fi citită cu voce tare, având câteva dialoguri ce provoacă râsul celor mici. Dar are destul text pentru a putea fi citită și de cititori începători. Limbajul este potrivit pentru copii, mai puțin o expresie ce mi s-a părut cam ciudată – „Profesorul iși smulgea părul din cap”, frustrat fiind la un moment dat, expresie ce nu își are locul într-o carte pentru copii, și pe care o pun pe seama traducerii. Finalul e cât se poate de ațâțător – vă las să îl descoperiți singuri, dar noi chiar și a treia oară când am citit povestea am verificat ultima pagină, poate-poate…

Ce mă face pe mine să fiu eu, cel care sunt? este o întrebare pe care învățăm să o analizăm și adresăm, de obicei, mult mai târziu în viață. Însă unchiul Shelby, cum îi place autorului să se numească, îi provoacă pe copii să facă acest lucru. Este prima carte pentru copii scrisă de el, și e una tare drăguță. Am citit-o singură într-o seară, pentru că nu am putut să o las din mână. Acțiunea e atât de incitantă, încât te prinde și cu greu mai scapi. Un leu tânăr, fără nume, foarte curios, a vrut să afle ce e acela un vânător. Când a aflat, a fost oarecum dezamăgit că nu s-a putut înțelege cu el, l-a mâncat, i-a luat pușca și apoi, în decurs de câțiva ani, a învățat să tragă. Apoi ajunge în lumea oamenilor, primește un nume, și, încet-încet, se domesticește. La final e puțin confuz dacă e leu sau om, dacă e fericit sau nu… Povestea protagonistului, un leu iubitor de bezele, este spusă cu mult umor delicios pentru mici și mari deopotrivă. Învățăm despre curiozitate, perseverență și hotărâre, compromisuri, dorințe, relații dintre oameni, toate acestea fiind cuprinse în cuvinte simple, glume plăcute, dialog…