Biblioteca ursului – Poppy Bishop, Alison Edgson

Știți cărțile acelea care îți vine să le strângi în brațe? Să le ții mereu aproape? Pe care îți e greu să le împrumuți și celor mai buni prieteni – care știu să se poarte bine cu cărțile? Iată că am ajuns la una din aceste cărți. Editată cu grijă și drag de Cartemma și oferite copiilor din România. Mulțumim, Cartemma! Patru prieteni – Ariciul, Iepurele, Șoarecele și Vulpoiul, iubesc poveștile și le place mult să citească. Citesc mereu și mereu singura carte pe care o au. La un moment dat se întreabă cum ar fi dacă ar avea și altă carte… Apoi își dau cu presupusul despre cum și de unde apar cărțile. Pornind în căutarea unei cărți, descoperă o casă ce avea pe pereți rafturi întregi de cărți. Încep să citească și citesc, citesc, până când apare stăpânul acasă. Acesta era un urs foarte grijuliu cu cărțile sale, care se supără când vede ce s-a întâmplat la el acasă. Ce se întâmplă mai departe vă las să descoperiți voi, pentru că povestea e încântătoare. Am citit cartea pe nerăsuflate când a sosit coletul și am rămas fără cuvinte. Era … povestea mea și a Comorii mele. Eram atât…

Din fericire – Remy Charlip

Din fericire, am ales să citesc povestea înainte de somn. Din nefericire, aveam invitată o fetiță să doarmă la noi. Din fericire, și fetița și băiatul doresc să citim povești interesante, în orice moment al zilei. Din nefericire, nu își doreau să citim această carte. Din fericire, am început să o citesc cu voce tare, în timp ce ei încă se jucau. Din nefericire, s-au oprit din jocul lor atât de interesant. Din fericire, au început să asculte povestea și s-au bucurat nespus. Din nefericire, nu aveau răbdare să termin pagina. Din fericire, voiau să vadă ilustrațiile de pe pagina următoare. Din nefericire, ilustrațiile sunt foarte sugestive. Din fericire, și textul este scurt pe fiecare pagină. Din nefericire, cartea are abia 44 de pagini. Din fericire, au apreciat fiecare pagină. Din nefericire, au vrut să o citească împreună. Din fericire, și-au amintit textul la fiecare pagină. Din nefericire, voiau să zică fiecare alternativ paginile cu ”din fericire” și ”din nefericire”. Din fericire, au citit cartea de 6(șase ori). Și din nefericire trebuiau să doarmă, și din fericire, ne-am distrat copios și a doua zi diminieață, amintindu-ne ce carte intersantă, frumoasă și suprinzător de incitantă am citit. Mulțumim Editura Frontiera pentru…

fina poneiul norilor coperta
0
9.8/10
Fina, poneiul norilor – Barbara Rose

Din cine stie ce motive pe care nu sunt in stare sa le investighez, poneii par sa aiba un lipici grozav la copii. La fete, cel putin. Asa ca, dupa „Poneiul meu din stele”, mi s-a parut cumva firesc sa completez ‘herghelia’ cu „Fina, poneiul norilor”. Pe langa o noua aventura intr-o lume fantastica, plina de sensibilitate si de lumina, am primit si-o poveste despre acomodarea la gradinita. Vă recomandăm să citiți: Poneiul meu din stele – Harriet Grundmann Elefantastic in Africa! – Michael Engler, Joelle Tourlonias Dorinţa iepuraşului – Paul Stewart, Chriss Riddell Te iubesc zi și noapte – Smriti Prasadam – Halls, Alison Brown

Printesa Rozmarin
0
5.8/10
Printesa Rozmarin – Betina Gotzen-Beek
2-3 ani , 3-5 ani , Imaginație , Prietenie / 1 martie 2017

Eram in goana dupa ‘carti cu printese’, asa ca Printesa Rozmarin a intrat pe lista de cumparaturi cu pret redus si transport gratuit. Cele doua beneficii cumulate ma consoleaza oarecum, dar tot regret ‘bonusul’ care-a venit odata cu cartea: o vrajitoare sloboda la gura si cu atata patos in balacareala, c-ar trebui s-o cheme ‘Biiip’. Vă recomandăm să citiți: Ghici cât de mult te iubesc – Sam McBratney Făt-Frumos când era mic – Octav Pancu-Iasi Trambulina, bat-o vina! – Nicoleta Sibișan Povestea calităților – poveste personalizată- Madeleine Matthews

Am un crocodil sub pat – Mercer Mayer

Aveți un copil căruia îi e frică de tot felul de arătănii ce se ascund sub pat? E mare șansa să îi placă această carte și să îl ajute să lupte cu frica. Așa cum ne-am obișnuit, Cartea Copiilor aduce cărți minunate pe rafturile noastre. Și aceasta este una frumoasă, amuzantă și plină de culoare. Protagonistul are un crocodil sub pat … da, mare problemă, mai ales când vrei să mergi la culcare. Problema lui imaginară are nevoie de o soluție, mai ales că părinții nu pot să vadă crocodilul și nu-i sar în ajutor. Soluția găsită este plină de umor și imaginație, chiar dacă amestecând realul cu imaginarul s-ar putea să fie mai greu de acceptat pentru un copil mai mare. Dar fiți pe pace, cei mici de 4-7 ani, vor savura acțiunea fără a pune la îndoială seriozitatea protagonistului. Mi-au plăcut tare mult ilustrațiile ce umplu paginile. Textul suficient pentru a lăsa acțiunea să curgă repede spre aflarea soluției place copiilor de 4-7 ani. Cartea este foarte frumoasă, având aceeași calitate de excepție cu care ne-am obișnuit. Povestea prinde bine la copii de 4-7 ani. Pentru cei mai mari deja amestecul de real și imaginar este evident și…

revista fabulafia nr5
0
10/10
Fabulafia Nr. 5

Nu vreau să o țin ascunsă de ochii voștri, dar o răsfoim și o citim de cât de multe ori putem. Și ne întoarcem și re-citim numerele anterioare și abia așteptăm numărul următor. Dacă încă nu știți despre ce vorbesc, vă reamintesc că citim cu mare drag revista Fabulafia. Vă invit să revedeți și recenziile noastre anterioare ale revistei Fabulafia Nr. 1-3 și Fabulafia Nr. 4. Fabulafia este o revistă-carte de poveşti cu scrieri şi ilustraţii ale unor autori români contemporani cu ilustrații încântătoare și surprinzătoare la fiecare nou număr.   Așa cum ne-am obișnuit, Fabulafia se prezintă ca o revistă de o calitate impecabilă. O surpriză plăcută este în acest număr coperta interioară, pe care o putem colora. Dacă nu știți cum să vă conectați cu copilul sau ce să faceți ca să petreceți puțin timp împreună, o activitate interesantă ce crează o conexiune părinte-copil este coloratul. Vă recomand să colorați împreună pagina aceasta și să vorbiți vrute și nevrute. O să petreceți 15-20 minute minunate împreună, părinte-copil. Puteți alege apoi, din cuprinsul „labirint” ce povestire să citiți împreună sau să vă citească prichindelul. Deși revista se adresează copiilor peste 7 ani, noi o citim la 5 ani și…

Caută-ți prietenii! – Ramona Ciobanu

Tot navingand pe bloguri ale unor mamici cu vechime, am aflat de cartea „Cauta-ti prietenii” de Ramona Ciobanu. Am intrat pe site-ul www.povestileramonei.ro si am descoperit cum pot comanda cartea. „Cauta-ti prietenii!” contine trei povesti: „Cu corn sau fara”, „La umbra baobabului” si „Olivia”. „Cu corn sau fara” este o poveste despre un pui de rinocer, Adongo, care este nemultumit de cornul sau. Experientele prin care trece il fac sa inteleaga ca fiecare specie este intr-un anumit fel cu un scop. Este o poveste despre ce inseamna sa ajuti, sa fii tolerant si generos cu semenii. O calatorie plina de aventuri. „La umbra baobabului” este povestea baobabului, un arbore singuratic, Farus si de asemenea despre prietenie. Batanga, o suricata simpatica si Tromba elefantul pornesc in calatorie pentru a-i gasi rudele baobabului. Lor li se alatura un bosiman, Madiba. Povestea este despre bunatate, prietenie, culturi diferite. „Olivia” este o fetita pasionata de georafie. Primeste un atlas geografic de la bunici si vrea sa calatoreasca mult, sa cunoasca animale. Este o poveste cu un elefant, Tromba, care o viziteaza pe Olivia si incearca sa ii explice ca nu ii place faptul ca semenii lui sunt folositi la circ. Grafica este minunata! Foile…

Milioane – Frank Cottrell Boyce

Am primit cartea ”Milioane” de la editura Booklet Fiction pentru recenzie. Are gust de sărbătoare, multe idei și unor fin. O recomand pentru un eventual cadou de Sf. Andrei, de Crăciun sau pur și simplu pentru a fi lecturată de copii cu vârsta peste 11 ani. Milioane de Frank Cottrell Boyce – editura Booklet Fiction La ce credeți că se referă milioanele din titlu, mai ales că litera L este simbolul lirei sterline? Bani? Da, desigur! Dar și… nu veți ghici! Ei bine, da! Milioane de îngeri care locuiesc într-un loc mai bun. Damian și Anthony sunt frați. Damian este elev în clasa a V-a, iar fratele în clasa a VI-a. Mama lor, îi aștepta mereu la poarta școlii frumos machiată – doar lucra la un raion de beauty-, până într-o zi când… a plecat într-un loc mai bun. Fiul cel mic a devenit pasionat de îngeri și de fapte bune (cum ar fi eliberarea păsărilor din coliviile din pet shop), iar Anthony este fascinat de afaceri imobiliare și de ideea de a fi bogat. Cartea este scrisă cu un umor fin, subtil (diminutive precum „ceșculiță” și miros „portocalicios” stârnesc râsul, oricât de serios ar fi cititorul) și conține multe…

Cel mai fain uriaș din oraș – Julia Donaldson, Axel Scheffler

O nouă carte de Julia Donaldson a apărut la editura Cartea Copiilor, dupa ce am fost încântați de Gruffalo. E tradusă tot de Florin Bican. E la fel de frumoasă, amuzantă și plină de învățăminte de suflet pentru copii și adulți deopotrivă. Un uriaș simpatic realizează că este cam șifonat, jerpelit, ponosit, și se hotărăște să se modernizeze. Așa că își face o ținută nouă, cu “o cămașă faină, o pereche de pantofi faini, o curea faină, o cravată faină, în dungi, o pereche de șosete faine, cu model cu romburi, și o pereche faină de pantofi lucioși.” “Acum sunt cel mai fain uriaș din oraș” Vesel nevoie mare, uriașul pleacă la plimbare. Pe drum întâlnește o mulțime de animale care au probleme de diferite feluri. Uriașul le sare în ajutor fără să stea pe gânduri, cu bucurie și voioșie. Spre final, situația devine puțin posomorâtă, dar nu lăsați supararea să vă cuprindă. Uriașul nu e deloc trist, el se bucură de multele fapte bune pe care le-a făcut. Finalul e minunat, încântător! Textul este amuzant, repetarea faptelor bune ale uriașului într-o serie de rime e placută, invită pe micii ascultători să repete și ei povestea. Mi-a plăcut cartea în…

Onward is Best – Sarah Jean Linquist

Încerc de dinainte de Crăciun, să vă scriu despre o carte minunată pe care am primit-o cadou, dar băiețelul meu nu o mai lasă din mână. O răsfoiește non-stop și îmi spune cât de frumoasă e și câte jucării minunate a creat Moș Crăciun. Mulțumim librăriei online Book Express pentru cadou. Cartea este scrisă în limba engleză și se adresează copiilor mai măricei,  7 ani +, care au răbdare să li se citească sau să citească ei.  ”Onward is Best” are 100 de pagini de magie frumos povestită și extraordinar de candid ilustrată. M-a surprins calitatea ediției, paginile groase și aurite pe margine și mi-a amintit de volumele prețioase scrise în vremurile de demult, când a avea o carte era un lux și bucuria primirii unei ediții limitate era nemărginită. Am deschis cartea cu emoție și am descoperit cu uimire și bucurie o inscripție care îmi confirma ceea ce bănuiam de la început. Aveam în mână o ediție limitată din ”Onward is Best ” de Sarah Jean Linquist, care își merită o poziție privilegiată în biblioteca noastră. Povestea începe la Polul Nord, în camera de împachetat cadouri a lui Moș Crăciun. Uimit de imensitatea de cadouri le întreabă dacă sunt…