0
10/10
Din fericire – Remy Charlip

 

Din fericire, am ales să citesc povestea înainte de somn. Din nefericire, aveam invitată o fetiță să doarmă la noi. Din fericire, și fetița și băiatul doresc să citim povești interesante, în orice moment al zilei. Din nefericire, nu își doreau să citim această carte. Din fericire, am început să o citesc cu voce tare, în timp ce ei încă se jucau. Din nefericire, s-au oprit din jocul lor atât de interesant. Din fericire, au început să asculte povestea și s-au bucurat nespus. Din nefericire, nu aveau răbdare să termin pagina. Din fericire, voiau să vadă ilustrațiile de pe pagina următoare. Din nefericire, ilustrațiile sunt foarte sugestive. Din fericire, și textul este scurt pe fiecare pagină. Din nefericire, cartea are abia 44 de pagini. Din fericire, au apreciat fiecare pagină. Din nefericire, au vrut să o citească împreună. Din fericire, și-au amintit textul la fiecare pagină. Din nefericire, voiau să zică fiecare alternativ paginile cu ”din fericire” și ”din nefericire”. Din fericire, au citit cartea de 6(șase ori). Și din nefericire trebuiau să doarmă, și din fericire, ne-am distrat copios și a doua zi diminieață, amintindu-ne ce carte intersantă, frumoasă și suprinzător de incitantă am citit. Mulțumim Editura Frontiera pentru…

 

0
9.8/10
Fina, poneiul norilor – Barbara Rose

 

Din cine stie ce motive pe care nu sunt in stare sa le investighez, poneii par sa aiba un lipici grozav la copii. La fete, cel putin. Asa ca, dupa “Poneiul meu din stele”, mi s-a parut cumva firesc sa completez ‘herghelia’ cu “Fina, poneiul norilor”. Pe langa o noua aventura intr-o lume fantastica, plina de sensibilitate si de lumina, am primit si-o poveste despre acomodarea la gradinita. Vă recomandăm să citiți: Poneiul meu din stele – Harriet Grundmann Dorinţa iepuraşului – Paul Stewart, Chriss Riddell Te iubesc zi și noapte – Smriti Prasadam – Halls, Alison Brown Elmer și monstrul – David Mckee

 

Printesa Rozmarin
0
5.8/10
Printesa Rozmarin – Betina Gotzen-Beek
2-3 ani , 3-5 ani , Imaginație , Prietenie / 1 martie 2017

 

Eram in goana dupa ‘carti cu printese’, asa ca Printesa Rozmarin a intrat pe lista de cumparaturi cu pret redus si transport gratuit. Cele doua beneficii cumulate ma consoleaza oarecum, dar tot regret ‘bonusul’ care-a venit odata cu cartea: o vrajitoare sloboda la gura si cu atata patos in balacareala, c-ar trebui s-o cheme ‘Biiip’. Vă recomandăm să citiți: Ghici cât de mult te iubesc – Sam McBratney De ce fac copiii crize de furie – Catherine Dolto Făt-Frumos când era mic – Octav Pancu-Iasi Trambulina, bat-o vina! – Nicoleta Sibișan

 

0
9/10
Rici Arici Nr. 2
3-5 ani , 5-8 ani , 7-8 ani , Pentru băieți , Pentru fete , Reviste / 19 februarie 2017

 

După cum vă povesteam acum câteva zile, am descoperit online un proiect editorial al unor tineri entuziaști, revista Rici Arici. Am primit revista și ne-am apucat de studiat, tăiat, lipit, citit, jucat. Ne-a ocupat timpul vreo 3-4 ore cu activități plăcute, interesante și momente de conectare mama-copil de calitate. Bine, că ne-am capsat degețelele încercând să realizăm piramidele arici, dar accidente se mai întâmplă. Am avut de învățat amândoi despre atenția pe care trebuie să o acordăm instrumentelor de lucru și țepilor aricilor.   Acum trebuie să cumpărăm un arici adevărat, pentru că cele confecționate din coajă de nucă sau plastelină nu ne mai satisfac. Vă invit cu zâmbetul pe buze să o răsfoiți, să petreceți timp împreună cu copilul și să vă antrenați în joaca cu hârtie – pentru că aduce bucurie. Prezentare Aceste materiale vin în ajutorul părinţilor şi cadrelor didactice în activităţile desfăşurate împreună cu copiii. Subiectele sunt legate de anotimpul pe care îl traversăm, iarna, şi se împletesc jucăuş cu experienţele pe care le trăieşte protagonistul revistei, Rici Arici. Revista Rici Arici poate fi achiziţionată doar pe bază de comandă, printr-o solicitare scrisă trimisă editurii, pe adresa de email: edituraaltfel@gmail.com sau la telefon 0767095215/0760047393. Se va…

 

0
9.8/10
Rici Arici Nr. 1
5-8 ani , Pentru băieți , Pentru fete , Reviste / 18 februarie 2017

 

Am descoperit cu mare bucurie, o revistă cu activități pentru copii – Rici Arici. Revista Rici Arici, un proiect editorial la început de drum și îl salutăm cu mare bucurie și îi dorim succes pe viitor. Primul număr al revistei îl găsiți online și îl puteți răsfoi mai jos. Activitățile din Rici Arici, vă ajută să umpleți timpul copilului cu activități plăcute, interesante și atractive. Se adresează copii cu vârste între 3 şi 8 ani și se dorește un mijloc de învăţare prin joc. Descoperiți fișe de lucru, ghicitori, povestiri scurte, jocuri, exerciții de dicție, informații de cultură generală și multe altele. Vă las să le descoperiți A apărut și Rici Arici, numărul 2, în varianta tipărită. Vă voi povesti despre el curând. Preţul de vânzare al unei reviste este: 9 lei. Echipa o puteți cunoaște pe pagina oficiala de Facebook. Acolo puteți face și comanda revistei Rici Arici Nr. 2. Vă recomandăm să citiți: Bulgăraş de primăvară – Paul Stewart, Chriss Riddell Făt-Frumos când era mic – Octav Pancu-Iasi Fabulafia Nr. 4 Fabulafia Nr. 5

 

0
9.8/10
Am un crocodil sub pat – Mercer Mayer

 

Aveți un copil căruia îi e frică de tot felul de arătănii ce se ascund sub pat? E mare șansa să îi placă această carte și să îl ajute să lupte cu frica. Așa cum ne-am obișnuit, Cartea Copiilor aduce cărți minunate pe rafturile noastre. Și aceasta este una frumoasă, amuzantă și plină de culoare. Protagonistul are un crocodil sub pat … da, mare problemă, mai ales când vrei să mergi la culcare. Problema lui imaginară are nevoie de o soluție, mai ales că părinții nu pot să vadă crocodilul și nu-i sar în ajutor. Soluția găsită este plină de umor și imaginație, chiar dacă amestecând realul cu imaginarul s-ar putea să fie mai greu de acceptat pentru un copil mai mare. Dar fiți pe pace, cei mici de 4-7 ani, vor savura acțiunea fără a pune la îndoială seriozitatea protagonistului. Mi-au plăcut tare mult ilustrațiile ce umplu paginile. Textul suficient pentru a lăsa acțiunea să curgă repede spre aflarea soluției place copiilor de 4-7 ani. Cartea este foarte frumoasă, având aceeași calitate de excepție cu care ne-am obișnuit. Povestea prinde bine la copii de 4-7 ani. Pentru cei mai mari deja amestecul de real și imaginar este evident și…

 

0
9.2/10
Mănușa – Jan Brett

 

Iarna e incă aici. Anotimpul magic care place atât de mult copiilor, în ciuda vremii urâte, a frigului și viscolului. Îmi place să citim și cărți ce povestesc despre vremea de afară în fiecare anotimp, așa că am căutat cărți despre iarnă. Așa am ajuns la aceasta. Mănușa. Povestea este încântătoare. Mi-a plăcut mult introducerea făcută de autor poveștii, și grija lui pentru a găsi povestea potrivită, pentru a păstra acuratețea culturală. Să nu o evitați. Citiți-o împreună cu copiii, le va plăcea să afle povestea din spatele poveștii, să învețe că și autorii muncesc pentru a scrie o poveste frumoasă. Protagonistul este un băiețel ce își dorește mănuși albe ca zăpada, dar bunica lui îi spune că nu sunt practice. Insistând, primește ceea ce dorește. Și ce să vezi – bunica avea dreptate, manușa chiar s-a pierdut. Aici noi am vorbit de răsfăț și cum e bine să ascultăm argumentele pentru care adulții ne refuza unele lucruri… Apoi începe aventura mănușii în zăpadă. Amuzant, încet, încet, în mănușă își fac loc animăluțele din pădure. E drăguț cum căldurica le aduce la un loc pe toate – nimeni nu se ceartă, se acceptă unul pe celălalt pentru că mereu cel…

 

0
9.2/10
Trambulina, bat-o vina! – Nicoleta Sibișan

 

Cresc un copil care este mare fan al trambulinei. Iubește mșcarea, rimele și poveștile. Dacă s-ar putea, ar povesti și ar sări zi si noapte. Așa că, o poveste despre o trambulină i s-a părut atractivă și și-a dorit mult să o citim. Mulțumim editurii Cutiuța cu povești pentru această carte și abia așteptăm să citim mai multe cărți minunate de la voi. Ne-a plăcut calitatea ediției și ne-au amuzat ilustrațiile minunate. ”O girafă balerină care sare-n trambulină, Și o bufniță ciudoasă îi cam joacă ei o farsă! Tina, brusc, a dispărut. Spune tu, ce-i de făcut? Dar uite, uite-o că apare! Se zărește mică-n zare Pe-un meteorit călare! Căci, ce-i oare mai special Decât surfingul stelar? Ai văzut așa ceva? Nici eu, dar girafa da!” ”Trambulina, bat-o vina” prezintă în rime aventura girafei balerine, Tina, în urma unei sărituri excepționale pe o trambulină. Tina este o girafă foarte amuzantă și cu expresii faciale demne de un comic profesionist. Sentimentele prin care trece in timpul săriturilor sunt perfect ilustrate. Este ”încurajată” să sară mai sus, stârnindu-i curiozitatea, o bufniță ghidușă. Și reuși să o facă pe Tina să sară până unde credeți? Până pe Lună. Dacă vă întrebați ce sunt…

 

0
10/10
Fabulafia Nr. 5

 

Nu vreau să o țin ascunsă de ochii voștri, dar o răsfoim și o citim de cât de multe ori putem. Și ne întoarcem și re-citim numerele anterioare și abia așteptăm numărul următor. Dacă încă nu știți despre ce vorbesc, vă reamintesc că citim cu mare drag revista Fabulafia. Vă invit să revedeți și recenziile noastre anterioare ale revistei Fabulafia Nr. 1-3 și Fabulafia Nr. 4. Fabulafia este o revistă-carte de poveşti cu scrieri şi ilustraţii ale unor autori români contemporani cu ilustrații încântătoare și surprinzătoare la fiecare nou număr.   Așa cum ne-am obișnuit, Fabulafia se prezintă ca o revistă de o calitate impecabilă. O surpriză plăcută este în acest număr coperta interioară, pe care o putem colora. Dacă nu știți cum să vă conectați cu copilul sau ce să faceți ca să petreceți puțin timp împreună, o activitate interesantă ce crează o conexiune părinte-copil este coloratul. Vă recomand să colorați împreună pagina aceasta și să vorbiți vrute și nevrute. O să petreceți 15-20 minute minunate împreună, părinte-copil. Puteți alege apoi, din cuprinsul “labirint” ce povestire să citiți împreună sau să vă citească prichindelul. Deși revista se adresează copiilor peste 7 ani, noi o citim la 5 ani și…

 

0
9/10
Pinguinii domnului Popper – Richard și Florence Atwater

 

Am început anul cu un proiect de familie. Deoarece trezitul de dimineață era cam greu pentru piticul meu de 5 ani și jumătate, am început să îi trezesc mai devreme! Pe amândoi. Dar nu oricum, ci citindu-le pentru 15-20 de minute dimineața, înainte de ora 7 cand ar trebui să fie în picioare. Și de două săptămâni am reușit să facem asta zi de zi, fără nicio lacrimă! Niciun mârâit. Mă simt extraordinar. Dar să revenim la cărți. Am ales pentru acest experiment o carte ce poate fi apreciată de amândoi copiii, Pinguinii domnului Popper, despre care auzisem doar cuvinte de laudă. Și nu am fost dezamăgiți. Experianța a fost încântătoare. Atât pentru copii cât și pentru mine. Cartea a fost scrisă în anii ’30 și a câștigat premiul Newbery în 1939 Newbery, și a captivat generații de cititori. Pe scurt, este povestea unei familii care primește un cadou neconvențional – un pinguin. Domnul Popper, un zugrav mare iubitor de aventuri și exporatori, la care are acces doar în cărți și filme documentare, este încântat. Încet, încet familia își modifică stilul de viață și chiar locuința lor pentru a-l face pe micuțul musafir cât mai confortabil. Apoi familia se mărește…